Granița maghiară este asaltată de imigranți. Presiune similară celei din 2015
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
poza cu caracter descriptiv
poza cu caracter descriptiv
Zilele trecute, frontierele Ungariei au fost asaltate de zeci imigranți, cotele fiind comparabile cu cele din anul 2015. Aceștia vor să intre în Uniunea Europeană trecând din Serbia în Ungaria.

La graniţa dintre Serbia şi Ungaria din judeţul Csongrád-Csanád, presiunea migratorie a atins marţi o cotă similară celei din 2015, a transmis, miercuri, către agenţia ungară de presă MTI, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Csongrád-Csanád. Gergely Várkonyi a relatat că marţi, în apropiere de graniţa dintre judeţul maghiar Csongrád-Csanád şi Serbia, poliţiştii şi militarii au oprit în 68 de rânduri persoane care au încercat să treacă ilegal graniţa, individual sau în grup.

În decursul a 24 de ore, în zonele administrative aparţinătoare de Szeged, Ásotthalom, Röszke, Kübekháza, Deszk, Újszentiván, Klárafalva şi Mórahalom, respectiv la punctul de trecere a frontierei de pe autostradă, de la Röszke, oamenii legii au reţinut 267 de persoane care au încercat să treacă ilegal peste graniţă. Majoritatea au ajuns pe teritoriul Ungariei la est de râul Tisa.

În zorii zilei de miercuri, graniţa a fost forţată de alte grupuri mai numeroase: după ora două, la Deszk au fost prinse 15 persoane, iar înainte de ora cinci, alte 20. Poliţiştii i-au întors pe toţi din drum şi i-au însoţit până dincolo de gard, conform Hirado.hu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel