Data publicării:
Grașii, adevărate incubatoare pentru virusurile gripale
Ar fi bine să te gândești de două ori înainte să te înghesui pe bancheta unui mijloc de transport în comun lângă o persoană supraponderală sau obeză. Grașii, arată studiile, sunt adevărate incubatoare pentru virusurile gripale.
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Michigan, pe 1.800 de persoane, de-a lungul a trei sezoane gripale, arată că persoanele obeze, dacă fac gripă dată de virusurile de tip A, rămân infecțioase o perioadă mai mare cu 42% decât persoanele cu greutate normată.
Drept urmare, obezii și supraponderalii au șanse mai mari să transmită infecția familiei, prietenilor și străinilor cu care intră în contact.
De asemenea, studii precedente au arătat că persoanele care au indicele de masă corporală mai mare de 30, clasificate ca fiind obeze, au șanse mult mai mari să dezvolte complicații ale gripei, precum pneumonia, care, de multe ori sunt fatale.
Obezitatea alterează autoapărarea organismului
Studiul american arată și că, în cazul grașilor care au făcut forme ușoare de gripă, perioada în care au fost contagioși era aproape de două ori mai mare decât cea a persoanelor cu greutate normală.
Cercetătorii spun că obezitatea alterează răspunsul imun al organismului și duce la inflamații cronice, ceea ce permite virusului gripal să fie activ mai mult timp.
Dr. Aubree Gordon, de la Școala de Sănătate Publică a Universității Michigan spune că „aceasta este prima dovadă că obezitatea are un mai mare impact decât credeam asupra gripei. Influențează și transmiterea ei".
Prevalența obezității crește
Perioada de contagiozitate a fost măsurată, în cadrului studiului, pe baza markerilor virali din probele prelevate din gât și nas.
Practic, obezii sunt contagioși, în medie, 5,23 zile, mai mult cu 36 de ore decât persoanele cu greutate normală (contagioase timp de 3,68 zile, în medie).
Studiul, publicat în Jurnalul american al Bolilor Infecțioase trage, clar, concluzia: „Obezitatea poate juca un rol important în transmiterea gripei, în mod special în condițiile în care prevalența obezității crește". Autorii sfătuiesc autoritățile să ia în considerare această sursă de infecție prelungită și să alcătuiască strategii pentru prevenție adaptate obezilor.
55% dintre români sunt obezi
Un studiu realizat de Nielsen CEE și publicat anul trecut atăta că 58% dintre europeni sunt supraponderali, dar numai 50% dintre ei se consideră astfel şi doar 45% încearcă în mod activ să piardă în greutate. În România, 55% din populaţie este supraponderală.
În sezonul gripal 2017 - 2018, încheiat la sfârșitul lui mai, în România 129 de persoane au murit din cauza gripei, cele mai multe cu viruși de tip A (69 de prsoane). Alte câteva sute de mii au fost infectate, în condițiile în care, pentru prima dată, au fost vaccinate antigripal de două ori mai multe persoane - 1.016.707 - din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății (față de puțin peste 500.000 în sezonul principal).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News