Gorghiu, prima reacție în cazul rectorului acuzat de plagiat
Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat luni, la Timişoara, că dacă se va dovedi că rectorul Universităţii de Vest Timişoara (UVT), Marilen Pirtea, a plagiat articole ştiinţifice ''drumul PNL şi cel al lui Marilen Pirtea se vor despărţi''.
Marilen Pirtea deschide lista PNL Timiş la Camera Deputaţilor pentru alegerile din 11 decembrie.
Dacă se dovedeşte că a plagiat, drumul PNL şi cel al lui Marilen Pirtea se vor despărţi, dar în acest moment nu vorbim despre o hotărâre sau un lucru dovedit. Cred însă că în acest moment vorbim despre o analiză jurnalistică şi că instituţiile statului trebuie să-şi facă treaba mai departe. Să nu uităm că este campanie electorală şi este ultima săptămână de campanie electorală, motiv pentru care eu aş trata această temă ca pe un subiect sensibil şi foarte echilibrat, a afirmat Alina Gorghiu.
Liderul PNL a subliniat că, indiferent despre ce persoană ar fi vorba într-o astfel de situaţie, i se aplică criteriile de integritate ale partidului.
Indiferent că vorbim despre Marilen Pirtea, de Nicolae Robu, de Alina Gorghiu sau de oricine altcineva din PNL, dacă la un moment dat criteriile de integritate sunt încălcate, atunci drumul PNL de acel membru se separă, a completat Alina Gorghiu.
Preşedinta PNL a subliniat că Marilen Pirtea 'va avea toată disponibilitatea şi capacitatea să demonteze aceste informaţii'.
Gorghiu așteaptă decizia instituțiilor abilitate
Am încredere că Marilen Pirtea va avea toată disponibilitatea şi capacitatea să demonteze aceste informaţii. Vom vorbi şi cu domnul Pirtea. (...). Domnul Pirtea va da toate declaraţiile pe acest subiect, cu ce intenţionează să facă vizavi de această speţă. (...). Sunt convinsă că urmează să detalieze răspunsurile la toate aceste probleme apărute acum. Răspunsul meu este acelaşi, eu, PNL, Nicolae Robu nu suntem deloc în măsură să dăm verdicte nici în materie penală, nici civilă, nici în materie de plagiat. Suntem într-un stat de drept şi cred că singura decizie este cea a unor instituţii abilitate de legea română şi de statul român, a detaliat Alina Gorghiu.
Liderul PNL Timiş Nicolae Robu a completat că, în cazul în care se va dovedi plagiatul, Pirtea va trebui să se retragă din Parlament.
Domnul Pirtea va trebui să facă o declaraţie. Dacă se confirmă acuzele, atunci va trebui să se retragă din Parlament. Evident că va fi ales. Nu putem acum, pe baza unui articol de presă să-i cerem să se retragă de pe lista de candidaţi. Dânsul are dreptul la apărare şi lucrurile se vor clarifica într-un fel sau altul (...), a afirmat Nicolae Robu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News