Gorghiu: Liderii PSD, diferență mare între așteptări și realitate
Alina Gorghiu consideră că distanța dintre așteptările liderilor PSD din momentul câștigării alegerilor și situația la care s-a ajuns în acest moment este una foarte mare.
"La o zi de la desemnarea noului premier PSD a mai trecut emoția. La rece nu pot sa nu văd distanța foarte mare între așteptările liderilor PSD din momentul în care dnul Dragnea i-a convins să înceapă dărâmarea propriului guvern și situația la care s-a ajuns acum! Asta ca să nu mai comparăm prezentul cu speranțele PSD din seara de 11 decembrie 2016, ziua când a câștigat alegerile parlamentare, cu un program de guvernare azi de e amintit.
Pentru a ajunge în acest punct, cred că de foarte puțini anticipat, Liviu Dragnea a declanșat o criză politică care a costat economia națională miliarde de euro. Bugetul a intrat pe deficit în luna mai, dezechilibrul venituri – cheltuieli la 5 luni este de 3 ori mai mare decât în aceeași perioadă din 2016...deci e an rău pentru PSD. Și suntem abia la jumătatea lui," a scris Alina Gorghiu pe contul său de socializare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News