Data actualizării:
Data publicării:

Gorghiu, despre arestarea lui Cherecheș: O lecție pentru cei care vor să fugă

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ministrul Justiției prezintă arestarea lui Cherecheș drept „o lecție”.

„E o lecție pentru toți cei care cred că se pot sustrage de la executarea efectivă a pedepselor. Această persoană, așa cum bine știți, a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare. A fost identificată, găsită de organele polițienești și arestată pe teritoriul Germaniei, stat membru al Uniunii Europene. Ca atare, putem vorbi despre cooperare judiciară în materie penală, în acest moment, esențială în predarea domnului Cherecheș autorităților din România. Ministerul Afacerilor Interne, împreună cu partenerii, au făcut o treabă bună și arată faptul că fugarii sunt o prioritate pentru statul român.

Justiția se va face până la capăt, ca atare, pe data de 24 noiembrie, pe numele persoanei Cătălin Cherecheș, a fost emis un mandat european de arestare, de către instanța de executare - Tribunalul Cluj. Acesta a fost transmis către Parchetul din Munchen, care a confirmat primirea mandatului european. Parchetul va comunica aceste documente către instanța competentă din Germania. În continuare, se va urmări procedura simplificată de punere în aplicare a acestui mandat european de arestare”, a declarat ministrul Justiției.

Filmul prinderii lui Cătălin Cherecheș în Germania

Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române, a vorbit despre prinderea lui Cătălin Cherecheș în Germania și procedura de aducere a acestuia în România.

„Urmăritul internațional Cătălin Cherecheș depistat aseară este deja în arest. Astăzi, din datele pe care le deținem, urmează a fi prezentat instanțelor de judecată din Germania pentru confirmarea mandatului. Ceea ce doresc să transmit este că mulțumim atât partenerilor interni, cât și celor externi, care ne-au sprijinit în demersurile de a-l prinde pe acest urmărit internațional.

De asemenea, doresc să subliniez faptul că acesta a fost prins de către polițiștii bavarezi, în urma informațiilor transmise de Poliția Română. În această operațiune au fost angrenate autoritățile din Ungaria, Austria, Germania, dar și Italia“, a precizat Georgian Drăgan.

„Din datele transmise de către partenerii din Germania, acesta ar fi încercat să scape de polițiști, aseară, drept pentru care au intervenit prompt, l-au imobilizat și l-au dus la sediul poliției, unde a și fost reținut. Acum se află în arest acolo. Urmează să fie prezentat instanței de judecată pentru confirmarea mandatului și bineînțeles că s-a pus în mișcarea procedura specifică pentru predarea către România.

În momentul în care autoritățile din Germania vor stabili data la care el va fi predat României, o escortă din cadrul Poliției Române se va deplasa acolo pentru a-l prelua, îl va aduce în țară și va fi încarcerat într-un penitenciar pe teritoriul național pentru a executa acea pedeapsă de cinci ani, rămasă definitivă prin hotărâre judecătorească“, a conchis Georgian Drăgan.

Actualizare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel