Data actualizării:
Data publicării:

Gorghiu, decizie privind votul pe legea grațierii

Autor: Mihaela Vracioiu | Categorie: Politica
WhatsApp

Partidul Național Liberal va cere vot nominal, în plen, în cazul proiectului de lege privind grațierea unor pedepse și va vota împotriva acestuia, a anunțat luni senatorul PNL Alina Gorghiu.

"Poziția PNL a fost una constantă. În momentul în care s-a inițiat acest proiect de lege am spus că suprapopularea penitenciarelor nu se rezolvă printr-un proiect al legii grațierii. De altfel, vedeți impactul. Este unul care nu are nicio legătură cu posibilitatea de a elibera penitenciarele și de a fi în situația unor sancțiuni de la Comisie. Avem o decizie a CEDO care dă un termen de grație Guvernului de 6 luni de zile să rezolve problemele din sistemul penitenciar. Guvernul PSD nu a făcut decât să taie vreo 30 de milioane de la investiții în penitenciare. În schimb, votul nostru a fost negativ pe acest proiect în comisie, va fi și în plen. Vom cere vot nominal pe acest proiect de lege, ca să vedem cum se poziționează celelalte grupuri parlamentare", a declarat Gorghiu, după ce Comisia juridică a dat raport favorabil cu amendamente proiectului legii grațierii.

Fostul președinte al PNL a adăugat că liberalii susțin aplicarea proiectului privind măsurile alternative la condamnarea cu închisoare.

"Dăm sprijin sistemului penitenciar din România așa cum trebuie și anume să găsim timp și procedură de urgență — dacă vrea domnul Dragnea și PSD-ul pe proiectul de măsuri alternative la condamnarea cu închisoarea — pentru că de la CSM, am văzut-o pe președinta ÎCCJ, cei din sistemul judiciar, cam toată lumea care știe cu ce se mănâncă justiția — a spus foarte clar că e nevoie de măsuri alternative: brățară electronică, muncă în folosul comunității, executarea pedepsei în week-end și nu grațierea. Vom vedea ce se întâmplă în plen. Sper că PSD va avea nu știu dacă inspirație, înțelepciune, cum vreți — va executa ordinele domnului Dragnea și vor vota alături de noi împotriva proiectului de grațiere. (...) Noi vrem acel proiect legat de măsuri alternative, care ar rezolva de principiu cam 5.000 de persoane din sistemul penitenciar, care înseamnă într-adevăr un număr important de deținuți ce vor executa pedeapsa altfel și nu în penitenciar, lucruri care se încadrează perfect și în rigorile deciziei CEDO și în rigorile legislației interne", a spus Gorghiu.

[citeste si]

Ea a adăugat că actualul proiect ale legii grațierii "nu rezolvă nimic din problemele cu care România se confruntă referitor la condițiile de detenție" și ar fi "doar un moft".

"Guvernul nu își mai asumă proiectul ăsta, spune de fapt că a trimis alt proiect, domnul Dragnea nu și-l mai asumă, senatorii PSD, habar nu am, nu știu ce vor face, azi au votat pe proiect în forma pe care o vedeți astăzi, dar nimeni nu și-l mai asumă. Se pare că proiectul intră la vot final cu raport favorabil de admitere", a afirmat Alina Gorghiu.

Senatorul liberal a mai susținut că Liviu Dragnea "este nemulțumit, evident, de impactul legii", conform Agerpres.

"Desigur că 500 de oameni care ies din sistemul penitenciar nu reprezintă un număr probabil mulțumitor pentru președintele PSD. Nu ies nici cei care sunt condamnați pentru abuz în serviciu și alte fapte de corupție", a adăugat Alina Gorghiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel