Data publicării:

Gorghiu: Comisia de la Veneţia, raport preliminar pe legile Justiţiei

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Politica
WhatsApp

Alina Gorghiu crede că în iulie Comisia de la Veneţia va elabora un raport preliminar pe legile Justiţiei, exprimându-şi convingerea că PSD nu va aştepta.

Comisia de la Veneţia va elabora în luna iulie un raport preliminar pe legile Justiţiei din România, iar cel definitiv va fi gata în octombrie, a declarat, marţi, senatorul PNL Alina Gorghiu, după întâlnirea Comisiei speciale cu experţii internaţionali, menţionând că are convingerea că PSD nu va aştepta nici măcar raportul preliminar.

'Am o mare satisfacţie, împreună cu colegii mei, că am reuşit concretizarea acestui demers, ca urmare a unei inţiative pe care PNL a avut-o, iniţiativă care, din păcate, deşi trebuia să aparţină majorităţii parlamentare, Parlamentului, ministrului Justiţiei, ne-a fost refuzată în mod constant. De altfel, la întâlnirea pe care am avut-o cu delegaţia Comisiei de la Veneţia ne-au şi spus experţii internaţionali, membri ai acestui corp internaţional, că s-ar fi bucurat dacă sesizarea s-ar fi făcut într-o fază mult mai incipientă a dezbaterii legislative pe legile Justiţiei, pentru că acum stadiul este aproape de finalizare şi le va fi destul de greu să se încadreze într-un calendar accelerat astfel încât să poată emite un raport de care ţara avizată, în speţă România, să ţină cont', a afirmat Gorghiu.

Ea a spus că reprezentanţii Comisiei de la Veneţia au informat că raportul preliminar va fi gata în iulie, iar cel definitiv în octombrie.

PSD a mimat interesul

'Informaţia pe care ne-au dat-o (...) este că se va face de principiu cel mai sigur un raport preliminar în iulie pentru ca în octombrie să fie un raport definitiv pe legile Justiţiei din România', a adăugat senatorul liberal.

'În ceea ce priveşte dezbaterea în sine din interior, s-au discutat câteva aspecte legate de cariera agistraţilor,
incompatibilităţi ale magistraţilor care ştiţi că au fost extinse, scoaterea preşedintelui şi a CSM sau diminuarea rolului acestor instituţii din procedura de numire sau de revocare a procurorilor cu funcţii înalte în statul român. Cert este - dacă îmi permiteţi o concluzie - că PSD a mimat interesul pentru recomandările care vor veni din partea Comisiei de la Veneţia şi cumva am convingerea că nu va aştepta deloc acest raport nici măcar pe cel preliminar dacă între timp Curtea Constituţională se va pronunţa şi nici nu va ţine cont de
recomandări', a susţinut Gorghiu.

Solicitare la Consiliul Europei

Ea a anunţat că i-a informat pe experţii Comisiei de la Veneţia că a depus o solicitare la Consiliul Europei pe tema Codului penal şi Codului de procedură penală.

'Ca o menţiune de final, am anticipat deja şi am spus celor din Comisia de la Veneţia că am depus deja o solicitare la Consiliul Europei pe Codul penal şi pe Codul de procedură penală pentru a avea din nou o misiune de evaluare a dânşilor în România. Fiindu-ne refuzat acest demers de comisia specială, de Parlament, am simţit nevoia să informăm pe această cale, desigur, vom vedea care va fi concluzia pe această temă', a adăugat senatorul liberal.

Vezi şi: Comisia de la Veneția. Iordache: S-a spus acolo că deciziile CCR sunt general obligatorii


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel