Mihail Gorbaciov a precizat că susţine propunerea preşedintelui SUA, Joe Biden, privind organizarea unei întrevederi cu omologul rus, Vladimir Putin. Într-un interviu pentru Interfax, Gorbaciov a amintit despre experienţa sa în acest sens, referindu-se la întâlnirile cu cel de-al 40-lea președinte al SUA, Ronald Reagan, la Geneva și Reykjavik.
Totodată, șeful Comitetului pentru Afaceri Externe al Dumei de Stat, Alexei Pușkov, nu împărtășeşte optimismul lui Mihail Gorbaciov privind o nouă "destindere" în relațiile ruso-americane. Într-un mesaj pe Telegram, Puşkov a scris că între Rusia şi Statele Unite vor rămâne divergenţele geopolitice, iar ostilitatea Washingtonului este evidentă. Mai mult, sancțiunile nu vor anulate, iar singurul lucru posibil este prevenirea izbucnirii unui conflict direct.
Tensiuni în estul Ucrainei
Între timp, Rusia a transferat 15 nave din Marea Caspică în cea Neagră pe fundalul escaladării tensiunilor din estul Ucrainei. Potrivit unui comunicat emis de autorităţile de la Moscova, ar fi vorba de o procedură de trecere în revistă a capacităţilor militare ruse după încheierea sezonului rece. În replică, Statele Unite au trimis două nave de război în Marea Neagră pentru a sprijini Kievul, deşi Kremlinul a cerut Washingtonului să stea deoparte de Crimeea.
Într-o nouă discuţie telefonică dintre preşedintele american şi omologul său rus, Joe Biden și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu mobilizarea trupelor ruse la granița cu Ucraina şi a propus organizarea unei întrevederi bilaterale într-o ţară terţă.
În ultimele săptămâni, în ţara vecină au crescut temerile privind o eventuală escaladare a conflictului din Donbass. Moscova susţine că acţiunile sale nu reprezintă o ameninţare la adresa Ucrainei şi, dimpotrivă, acuză Kievul de provocări, precizează Publika.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii