'Nu se poate ca toate deciziile să aparțină unei singure persoane. Nimeni nu deține monopolul adevărului', a subliniat Gorbaciov într-un articol publicat luni de cotidianul Novaya Gazeta.
'Nu avem propuneri alternative. Nu vin oameni noi. Trebuie să revenim pe drumul democrației reale. Aceasta este ceea ce ne lipsește cel mai mult: democrația', subliniază Gorbaciov. El s-a arătat 'convins' că 'fără participarea activă a oamenilor la găsirea de soluții nu se poate ieși din cercul vicios al problemelor cu care se confruntă țara'.
Totuși, Gorbaciov a estimat că unele concepte promovate de Vladimir Putin după sosirea sa la putere, cum ar fi cel al 'democrației dirijate' sau cel al 'puterii verticale', au stabilizat atunci situația Rusiei, mai ales în ce privește economia. Dar, 'trebuie să depășim tendințele autoritare în politica internă', a insistat el. 'Situația într-adevăr s-a stabilizat. Dar s-au adus prejuducii democrației reale, Parlamentului, unor tribunale și presei independente', a explicat în continuare fostul președinte.
El a admis însă că până la un punct stabilizarea economiei s-a datorat prețurilor ridicate ale petrolului și gazelor pe piața internațională, situație care acum s-a schimbat radical odată cu prăbușirea acestor prețuri, fapt ce a condus la o recesiune majoră în Rusia.
[citeste si]
În acest context, Gorbaciov a atras atenția că depășirea crizei economice actuale nu se poate face prin instigarea la diviziune în societatea rusă, dând exemplul diviziunii dintre 'patrioți și liberali'. 'Nu trebuie să căutăm nici dușmani, nici o coloană a cincea și nici agenți străini. Trebuie să fim uniți pentru obiective comune. Cred că este posibil. Cred în Rusia', a conchis ultimul președinte sovietic.
În urma protestelor antiguvernamentale ce au urmat alegerilor de la sfârșitul anului 2011, scrutin la care se presupune că au existat fraude masive, Gorbaciov a cerut deschis demisia autorităților. În replică, Putin i-a spus atunci că pe vremea cât a condus URSS ar fi trebuit să lupte 'pentru integritatea teritorială a statului nostru într-un mod mai insistent, consecvent și curajos, nu să-și ascundă capul în nisip, lăsându-și posteriorul la vedere'.
Într-un interviu televizat dat cu o zi înaintea publicării articolului din Novaya Gazeta, Gorbaciov a spus că, în pofida vârstei sale, nu va sta departe de politică și a avertizat că lumea traversează la ora actuală o perioadă periculoasă care ar putea duce cel puțin la un nou 'război rece'. (Agerpres)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă
- Chirieac, despre ce i-a spus Biden lui Iohannis: Multă înțelepciune. Nu se schimbă nimic
- De ce ne îndeamnă astrele să ne îngrijim grădina sufletului odată cu Luna Nouă în Taur
- Lecția pe care trebuie să o învețe toți șoferii din clipul unui accident. Expert: E și vina celui care a trecut regulamentar