Pavel Palajcenko, care a lucrat timp de 37 de ani cu fostul lider sovietic şi care i-a fost alături la numeroase summituri SUA - URSS, a vorbit la telefon cu Gorbaciov în urmă cu câteva săptămâni şi afirmă că el şi alţii au fost uluiţi de cât de mult l-au traumatizat pe acesta evenimentele din Ucraina. "Nu este vorba doar de operaţiunea (militară) care a început pe 24 februarie, ci de întreaga evoluţie a relaţiilor dintre Rusia şi Ucraina din ultimii ani, care a fost cu adevărat o lovitură puternică pentru el. Chiar l-a zdrobit emoţional şi psihologic", a declarat Palajcenko într-un interviu acordat Reuters, potrivit Agerpres. "A fost foarte evident pentru noi în conversaţiile cu el că a fost şocat şi bulversat de ceea ce se întâmpla (după pătrunderea trupelor ruse în februarie în Ucraina) din tot felul de motive. El credea nu numai în apropierea dintre poporul rus şi cel ucrainean, ci şi că cele două naţiuni sunt întrepătrunse", a adăugat el.
În fotografiile de la summiturile cu preşedintele american Ronald Reagan din anii 1980, Pavel Palajcenko poate fi observat de nenumărate ori lângă Mihail Gorbaciov. Palajcenko, în prezent în vârstă de 73 de ani, s-a întâlnit cu Gorbaciov în ultimele luni de viaţă ale acestuia şi a păstrat legătura cu fiica fostului lider sovietic, Irina. Gorbaciov avea legături de familie în Ucraina, a mai spus Palajcenko, care a făcut aceste declaraţii la sediul din Moscova al Fundaţiei Gorbaciov unde lucrează şi unde ultimul lider sovietic păstra un birou în care se afla un portret uriaş al regretatei sale soţii, Raisa, al cărui tată era din Ucraina.
Palajcenko a mai precizat că poziţia lui Gorbaciov faţă de Ucraina era complexă şi contradictorie în mintea sa, deoarece fostul politician rus încă mai credea în ideea marii Uniuni Sovietice. Cu toate acestea, translatorul lui Gorbaciov a afirmat că, în opinia sa, fostul lider sovietic nu ar fi lansat un război pentru a recrea fosta URSS, pe care a condus-o în perioada 1985-1991. "Bineînţeles că nu mi-l pot imagina spunând 'asta este, şi voi face orice pentru a impune acest lucru'. Nu", a subliniat Palajcenko.
Cât timp s-a aflat la conducerea URSS, Gorbaciov a încercat să mențină unitatea celor 15 republici, în ciuda diferențelor culturale și naționale uriașe, însă a eșuat după ce reformele sale au declanșat procesul de disoluție. Forțele sovietice au folosit forța, în multe cazuri, împotriva cetățenilor în ultimele zile ale Uniunii Sovietice. Politicieni din Lituania sau Letonia își aduc aminte cu groază de acele zile și încă dau vina pe Gorbaciov pentru vărsarea de sânge de atunci. Palașcenko spune, însă, că Gorbaciov credea în rezolvarea problemelor pe cale politică și că „fie nu știa de violențe” fie le-a autorizat cu „reticență extremă”, pentru a preveni haosul. Poziția lui Gorbaciov în ce privește Ucraina a fost complexă și contradictorie, spune fostul său translator, pentru că el încă credea în ideea de Uniune Sovietică. „Desigur, în inima lui, și pentru majoritatea celor din generația sa, harta mentală încă includea o mare parte din fosta URSS”, a mai spus Palașcenko.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video