Data publicării:
Goran Bregovic, la Arad Open Air Festival
Cunoscutul muzician Goran Bregovic va fi prezent la cea de-a doua ediţie a Arad Open Air Festival, care are loc în perioada 14-16 septembrie.
Potrivit deputatului liberal de Arad Glad Varga, organizator al evenimentului, în cele trei zile de festival pe cele trei scene vor concerta nu mai puţin de 40 de artişti din ţară şi din străinătate, durata spectacolelor live urmând să totalizeze 72 de ore muzică.
Între numele care vor evolua în cadrul Arad Open Air Festival se numără: Nervo, Goran Bregovic and his Weddings and Funerals Orchestra, ATB, Fumiya Tanaka şi Thomas Melchior (Tofu Production), Mahmut Orhan, Maayan Nidam, Anna Tour, Jonatan Band, Narcotic Sound, Yousef, Jose Maria Ramon, Şuie Paparude, Subcarpaţi, OCS, Vanotek, Gojira & Planet H, Viţa de Vie, Vama şi mulţi alţii.
"Evenimentul propune o experienţă completă pentru participanţi, pe lângă scenografiile celor trei scene, jocurile de lumini şi ecranele gigant, Arad Open Air Festival dezvoltând un program special şi în timpul zilei, zona în care se desfăşoară evenimentul reconstruind ideea de aeroport", a declarat presei, vineri, Glad Varga.
Acesta a mai spus că împreună cu echipa care s-a ocupat de organizarea festivalului s-au gândit să ofere publicului posibilitatea de a se bucura de activităţi bazate pe ideea de zbor - workshop-uri, concursuri cu zmee, plimbări cu balonul cu aer cald, tobogane gigant şi alte surprize.
"Integrăm în setup-ul festivalului toate elementele unui aeroport: scena principală este construită în jurul unui avion, una dintre petreceri se desfăşoară în hangar, porţile de acces sunt asemănătoare cu intrarea în avion, toată zona de food court şi cea destinată cumpărăturilor arată ca un duty free", a adăugat Glad Varga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News