Data publicării:

Google investește până la două miliarde de dolari aici

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Google face investiții semnificative în perioada imediat următoare. 

Google va investi până la două miliarde de dolari în centrul său de date din Polonia, în special pe segmentul serviciilor de tip cloud, a anunţat miercuri publicaţia poloneză Puls Biznesu, transmite Reuters, scrie Agerpres. 

Anunţul vine după ce, în luna mai, grupul american Microsoft anunţa că va investi un miliard de dolari într-un centru de date din Polonia, în contextul în care cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est vrea să devină un centru regional pentru tehnologie.

Cea mai mare investiție în infrastructura de acest tip 



"Centrul Google de servicii de cloud din Varşovia reprezintă cea mai mare investiţie în infrastructura de acest tip din Polonia. Suntem pregătiţi să fim operaţionali la începutul anului viitor", a declarat, pentru Puls Biznesu, Magdalena Dziewguc, director în cadrul Google pentru Polonia şi Europa Centrală şi de Est.

Jadwiga Emilewicz, vicepremierul Poloniei, a estimat că Google ar putea investi între 1,5 şi două miliarde de dolari în proiect.

Gigantul american al internetului are centre de date şi în alte state europene, precum Finlanda, Olanda, Irlanda şi Belgia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel