Google aniversează 25 de ani de activitate
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Poate că ai observat astăzi, când ai deschis calculatorul, că interfața motorului de căutare Google e plină de confetti.  Motivul? Se împlinesc 25 de ani de la înființare.

Google aniversează, miercuri, 25 de ani de activitate şi îi întâmpină pe utilizatorii motorului de căutare cu mesajul "Google împlineşte 25 de ani! Vă mulţumim pentru că aţi fost alături de noi de-a lungul anilor!".

Astfel, pe 27 septembrie, cuvântul "Google" s-a transformat în "G25gle" pe pagina de start a acestui motor de căutare, iar o explozie de confetti inundă ecranul atunci când se accesează logo-ul companiei.

Google este o companie multinațională americană specializată în servicii și produse legate de internet, inclusiv motoare de căutare, tehnologie, software, hardware și altele. A fost fondată în anul 1998 de către Larry Page și Sergey Brin, pe atunci studenți la Universitatea Stanford, și este acum o parte importantă a holdingului Alphabet Inc.

În octombrie 2015, Alphabet a devenit compania-mamă a Google.

Prin produse şi platforme, precum Search, Maps, Gmail, Android, Google Play, Google Cloud, Chrome şi YouTube, Google joacă un rol semnificativ în viaţa de zi cu zi a miliarde de oameni şi a devenit astfel una dintre cele mai cunoscute companii la nivel global. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel