Data publicării:

Google a transferat aproape 20 de miliarde de euro în Insulele Bermude

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Economie
WhatsApp
Google
Google

Gigantul american Google a transferat în 2017 sume în valoare de 19,9 de miliarde de euro din Olanda spre o societate paravan din Insulele Bermude, un aranjament care i-a permis grupului să evite plata unor impozite în valoare de mai multe miliarde de dolari, arată documentele oficiale citate de cotidianul financiar olandez FD, preluat de AFP. 

Sumele transferate în 2017 prin intermediul societăţii Google Netherlands Holdings BV sunt cu aproximativ patru miliarde de euro mai mari decât cele transferate în 2016, arată aceste documente depuse la Camera de comerţ olandeză la finele anului trecut. 

Tehnică de optimizare fiscală utilizată de Google, denumită 'Double Irish, Dutch Sandwich', constă în transferul veniturilor realizate de o filială irlandeză către o societate olandeză fără niciun angajat, care ulterior le transferă către o căsuţă poştală din Insulele Bermude deţinută de o altă societate înregistrată în Irlanda. Timp de peste un deceniu această strategie, perfect legală, a permis Google să plătească taxe mai mici pentru profiturile realizate în străinătate. 

"Plătim toate taxele datorate şi respectăm legislaţia fiscală în toate ţările în care operăm la nivel mondial", a informat Google într-un comunicat. 

Vezi şi: Top cele mai sigure companii aeriene din lume

BNR, noi monede lansate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel