Data publicării:
GOLDEN BUZZ ”Românii au talent”, 5 februarie 2021. Filip Cioc l-a făcut să plângă pe Florin Călinescu
Sezonul 11 „Românii au talent” a debutat, vineri, 5 februarie, cu multe surprize din partea concurenților care au urcat pe scenă, cei patru jurați având parte de momente pe care nu le vor uita prea curând. În ediția de pe 5 februarie, a fost oferit și primul Golden Buzz al sezonului 11!
„Pentru mulți dintre artiști, aceasta este șansa evadării într-o lume mai bună” - așa a descris Andi Moisescu scena de la „Românii au talent”.
Concurenții au stârnit valuri de râsete și emoții. La finalul ediției, a fost oferit și primul golden buzz din sezonul 11.
Filip, în vârstă de zece ani, a urcat pe scena „Românii au talent”. Filip s-a născut prematur, iar părinții lui au luptat să îi ofere o șansă de a avea o vedere cât de cât funcțională. După eforturi mari, s-au dus să-l opereze în America. În acest moment, vederea lui Filip nu este foarte dezvoltată.
A început să ia lecții de canto de la cinci ani, la șase ani a început pianul și - la opt ani - cursurile de teatru muzical. Filip învață să cânte singur la pian piesele care îi plac. Spune că își dorește neapărat să conducă o mașină și speră ca, la un moment dat, să și reușească.
În timp ce Filip cânta, Florin Călinescu a izbucnit în lacrimi, fiind extrem de emoționat.
„Ai cântat frumos! Momentul o să rămână în mintea și sufletul meu”, i-a spus Alexandra Dinu.
„E un cântec foarte greu, dar foarte frumos”, i-a zis și Andra.
„Filip a făcut o treabă extraordinară. Tu, de fapt, nu ai cântat, tu ai trăit și noi am simțit toată trăirea ta! E un lucru minunat”, a spus Andi Moisescu.
„Chiar trebuie să ne aducem aminte de momentul acesta”, a spus, ulterior, Florin Călinescu, care a apăsat butonul golden buzz.
VEZI ȘI: Pavel Bartoș în tinerețe, ROMÂNII AU TALENT 2021. Sara Smighelschi, roast de senzație despre Andra, Florin Călinescu și alte vedete / VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News