Data publicării:
Gluma serii după calificarea României în optimile EURO 2024 vine de la Denis Drăguș
România a câștigat Grupa E de la EURO 2024 și merge în optimile de finală ale competiției.
Fotbalistul echipei naționale de fotbal a României Denis Drăguș, care a fost titular în toate cele trei partide disputate de ”tricolori” la EURO 2024, a spus gluma serii după remiza cu Slovacia, care ne-a adus primul loc în grupă și accederea în optimi. ”Ne-am cam obișnuit să terminăm pe locul 1, nu?”, a zis, zâmbind, Denis Drăguș, jurnaliștilor, la zona mixtă a stadionului din Frankfurt, după România - Slovacia, scor final 1-1.
Denis Drăguș este optimist că România va putea să treacă și de optimi la EURO 2024
”Mai avem un meci, următorul meci, și sperăm și credem cu tărie că vor urma și alte meciuri. Vom fi echilibrați, dar ne vom bucura de această calificare. Este important să respectăm ce am făcut până acum, orice adversar ar fi”, a declarat Denis Drăguș.
Amintim faptul că Naționala României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, care se desfășoară în Germania. România a terminat pe primul loc în Grupa E, după egalul obținut, scor final 1-1, cu Slovacia. Suporterii români au ieșit pe străzi, pentru a celebra această performanță. Vezi imagini aici, cu ce s-a întâmplat în zona Pieței Universității din București!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News