Data publicării:
Glasgow Rangers - FCSB, 4-0, victorie clară pentru scoțieni în Europe League
Scoțienii de la Glasgow Rangers s-au impus, clar, în fața campioanei României, FCSB, în meciul contând pentru etapa a treia a Europa League.
UPDATE: Min. 71. 4-0, prin golul lui Igamane.
UPDATE: Min 55. Rangers marchează și al treilea gol, prin șutul reușit al aceluiași Cervy.
UPDATE: Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 2-0.
UPDATE: Min. 31: 2-0 pentru Rangers, din șutul lui Cerny. Portarul de la FCSB, Târnoveanu nu a avut nicio șansă în fața Cervy.
UPDATE: 1-0, Min. 10, scorul este deschis de scoțieni, prin golul marcar de Lawrence, din pasa lui Cerny.
Știre inițială
Echipele de start pentru meciul dintre FCSB și Glasgow Rangers, care are loc joi seara (22:00), pe stadionul Ibrox Park din Glasgow, în etapa a treia a competiției de fotbal Europa League:
Rangers: 1. Jack Butland - 2. James Tavernier (căpitan), 27. Leon Balogun, 5. John Souttar, 22. Jefte - 8. Connor Barron, 43. Nicolas Raskin - 18. Vaclav Cerny, 11. Tom Lawrence, 14. Nedim Bajrami - 9. Cyriel Dessers. Antrenor: Philippe Clement.
Rezerve: 31. Liam Kelly - 4. Robin Propper, 10. Mohamed Diomande, 20. Kieran Dowell, 21. Dujon Sterling, 24. Neraysho Kasanwirjo, 29. Hamza Igmane, 45. Ross McCausland, 47. Robbie Fraser, 48. Cole McKinnon, 49. Bailey Rice, 50. Zakariya Lovelace.
FCSB: 32. ștefan Târnovanu - 28. Alexandru Pantea, 30. Siyabonga Ngezana, 5. Joyskim Dawa (căpitan), 17. Mihai Popescu - 42. Baba Alhassan, 18. Malcom Edjouma - 15. Marius Ștefănescu, 70. Luis Phelipe, 11. David Miculescu - 9. Daniel Bîrligea. Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve: 99. Andrei Vlad - 2. Valentin Crețu, 3. Ionuț Panțîru, 10. Octavian Popescu, 19. Daniel Popa, 21. Vlad Chiricheș, 24. Wiliam Baeten, 25. Alexandru Băluță, 29. Alexandru Musi, 33. Risto Radunovic.
Arbitru: Marco Di Bello; arbitri asistenți: Davide Imperiale, Alessio Berti; al patrulea oficial: Rosario Abisso (toți din Italia)
Arbitru video: Luca Pairetto; arbitru asistent video: Valerio Marini (ambii din Italia)
Observator UEFA pentru arbitri: Michal Benes (Cehia); Delegat UEFA: Kim Hallberg (Danemarca).
Tehnicianul cipriot al FCSB, Elias Charalambous, optimist
Elias Charalambous, antrenorul echipei FCSB, a zis, miercuri seara, într-o conferință de presă susținută în Scoția, că fotbaliștii săi trebuie să dea dovadă de curaj pentru a câștiga meciul.
”Știm că vom întâlni o echipă foarte bună, o echipă de tradiție, o echipă care practică un fotbal ofensiv. Ne așteaptă un meci greu, dar pe de altă parte noi am venit aici cu multă încredere. Trebuie să fim curajoși mâine pentru a câștiga cu Rangers. Scopul nostru este mereu să câștigăm, nu ne propunem niciodată să obținem egaluri.
Am analizat adversarul, i-am văzut atuurile și slăbiciunile, așa că mâine o să dăm tot ce avem mai bun pe teren pentru a ne impune. Rangers are un stil anume de joc indiferent dacă e un meci de campionat sau de cupă europeană, așa că știm sigur că mâine vom avea în față o echipă ofensivă, o echipă mare. Jucătorii sunt foarte motivați și nerăbdători să joace într-o atmosferă așa cum știm că ne va aștepta mâine aici”, a zis antrenorul cipriot, citat de Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News