Giurgiu: O persoană a suferit atac de panică după ce un incendiu i-a mistuit lemnele pentru iarnă
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
O femeie în vârstă de 55 de ani din localitatea Frăteşti, judeţul Giurgiu, a suferit un atac de panică după ce un incendiu a izbucnit la locuinţa sa şi i-a mistuit cinci tone de lemne pentru iarnă şi o tonă de grâu.

Pentru stingerea incendiului au acţionat trei autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului Giurgiu al ISU Giurgiu.

"ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină la un incendiu izbucnit la anexa unei locuinţe din localitatea Frăteşti. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului Giurgiu cu 12 subofiţeri şi un ofiţer. Pompierii au constatat că incendiul se manifesta la anexele a două proprietăţi", a declarat vineri, presei, purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Monalisa Frîncu.

În incendiu au ars cinci anexe gospodăreşti, cantitatea de cinci tone de lemne pentru iarnă, electrocasnice şi o tonă de grâu. Echipajul SMURD sosit la faţa locului a oferit ajutor calificat femeii în vârstă de 55 de ani care a suferit un atac de panică.

Din primele cercetări a reieşit faptul că un scurtcircuit electric reprezintă cauza probabilă a incendiului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel