Giurgiu: În două treimi din localităţile judeţului se manifestă focare de PPA;2.727 de porci ucişi de la începutul anului
Numărul focarelor de pestă porcină africană a ajuns la 113 în judeţul Giurgiu şi se manifestă în 35 de localităţi din cele 54 din judeţ, de la începutul anului şi până acum fiind fost ucişi 2.727 de porci în 289 de exploataţii.
"Ogrezeni, Pietrele, Putineiu, Uzunu sunt ultimele localităţi din judeţul Giurgiu în care PPA a fost confirmată. În localităţile Valea Dragului, Hulubeşti, Gostinu şi Oinacu se desfăşoară uciderea preventivă a tuturor porcilor din exploataţiile non-profesionale, iar la Remuş a fost depistată PPA în trei gospodării şi la o exploataţie comercială în care erau crescuţi 30 de porci, 12 au fost găsiţi morţi, iar 18 au fost ucişi pentru prevenirea răspândirii virusului. Astăzi, a fost transmisă prin ordin de prefect şi decizia de ucidere preventivă a porcilor din localitatea Prundu", a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul adjunct a DSVA Giurgiu, Claudiu Şerban.
El spune că la Frăteşti şi Remuş sunt aplicate măsuri preventive de răspândire a virusului PPA şi la intrarea în localităţi au fost amplasate pe şosea covoraşe cu dezinfectant.
De la apariţia primului caz de PPA în judeţul Giurgiu în acest an au fost ucişi 2.727 de porci în 289 de exploataţii din zece localităţi.
În judeţul Giurgiu sunt confirmate şi 21 de cazuri de PPA la porcii mistreţi de pe şapte fonduri de vânătoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News