Giorgia Meloni e favorită să devină prim-ministru, dar votanţii rămân divizaţi
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Giorgia Meloni este favorită pentru a deveni noul prim-ministru al Italiei.

Italienii votează duminică în cadrul unui scrutin care are mari şanse să ducă la instituirea celui mai de dreapta guvern de la Roma de la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial şi la desemnarea primei femei prim-ministru, Giorgia Meloni, relatează Reuters, în timp ce France Presse nu exclude ca Mişcarea 5 Stele şi Partidul Democrat să producă surprize.

Un locuitor din Roma a declarat pentru Reuters că speră ca dreapta să câştige alegerile.

"Stânga, din câte am auzit, nu are un program serios iar partidele sunt singure, în timp ce dreapta măcar are o coaliţie", a declarat alegătorul pe nume Paolo.

Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem), creditată că a instituit un venit minim pentru cei mai săraci, şi Partidul Democrat (PD, centru-stânga), bine implantate local, ar putea rezerva surprize, în special în sudul ţării, comentează France Presse.

"Eu am votat pentru PD. Am votat mereu pentru dreapta, dar mi-e teamă de dna Meloni, este dreapta intoleranţei", a declarat pentru AFP, la Bologna, Benedetta Tinti, de 28 de ani, angajată într-o companie metalurgică.

Guvernul care va fi instituit va trebui să gestioneze creşterea spectaculoasă a preţurilor, în condiţiile în care Italia are o datorie de 150% din PIB, cea mai ridicată din zona euro după Grecia. În acest context, Planul european de redresare post-pandemie, al cărui principal beneficiar este de departe Italia, va fi indispensabil pentru menţinerea peninsulei pe linia de plutire.

"Italia nu-şi poate permite să se priveze de aceste sume de bani", a declarat pentru AFP istoricul Marc Lazar, caracterizând drept "foarte limitată marja de manevră a lui Meloni asupra economiei". Ea ar putea în schimb să se războiască cu Bruxellesul alături de Varşovia şi Budapesta "în ceea ce priveşte chestiunile de apărare a interesului naţional în raport cu interesele naţionale", scrie Agerpres.

Chirieac, semnal de alarmă față de ascensiunea mișcărilor extremiste: România e un caz aparte de neurmat

Analistul Bogdan Chirieac a atras atenția asupra pericolului ascensiunii partidelor de extremă dreapta în Europa, vorbind și despre cazul României.

Analiza a fost făcută în contextul alegerilor din Italia de azi, unde există șanse mari ca Giorgia Meloni să devină premier de extremă dreapta.

Bogdan Chirieac amintește și de alte exemple ale unor state importante din Europa care au căzut în capcana extremismului, precum Suedia, dar și Germania unde „AfD care e un partid extremist, considerat fascist și care a luat 9%”. Din fericire însă, „nimeni nu s-a gândit să facă alianță la guvernare cu el” remarcă analistul”.

„Să vedem ce va face Uniunea Europeană dacă Giorgia Meloni va forma Guvernul”, precizează Chirieac.

Întrebat dacă ascensiunea mișcărilor extremiste e un răspuns la „curentul progresist”, analistul a subliniat:

„Nu! Una este în România extremismul acesta care se manifestă având în spate și o unitate a parchetului care înțelege să bage oamenii în procese în funcție de opțiunile politice, nu neapărat în pușcărie pentru că mai sunt și judecători corecți. România e un caz aparte de neurmat și alta e mișcarea aceasta europeană unde integrarea multiculturală este o necesitate (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel