Data publicării:

Ginger Baker, bateristul formaţiei Cream, internat în stare critică

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Cultura
WhatsApp

Ginger Baker, 80 de ani, cofondator şi baterist al legendarei formaţii Cream, este grav bolnav şi a fost internat în spital, conform unei postări pe contul său de Twitter făcută de membri ai familiei, fără a oferi însă detalii despre natura bolii, informează miercuri revista Rolling Stone.

"Familia Baker anunţă cu tristeţe că Ginger este grav bolnav, în spital. Rugaţi-vă pentru el", este mesajul postat pe contul de Twitter al muzicianului.

În ultimii ani starea sănătăţii lui Ginger Baker s-a deteriorat. În 2016 bateristul a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis. Tot în cursul aceluiaşi an a fost nevoit să anuleze un turneu cu actuala sa formaţie, Air Force, din cauza problemelor cardiace.

În 2013 Ginger declara pentru Rolling Stone că starea sănătăţii sale nu este bună şi că se simte epuizat după concerte. "Sufăr de osteoartrită degenerativă, care este o afecţiune extrem de dureroasă. În afară de asta sufăr şi de boală pulmonară obstructivă cronică de la fumat", declara el pentru revistă.

Plasat pe locul trei în topul celor mai buni 100 de baterişti din toate timpurile, întocmit de revista Rolling Stone, muzicianul englez a înfiinţat formaţia Cream în 1966 alături de prietenii săi Eric Clapton şi Jack Bruce şi a lansat 4 albume înainte de despărţirea din 1968. Apoi, Ginger a format trupa Blind Faith alături de Clapton, Steve Winwood şi Ric Grech. În 1970 şi-a lansat propria trupă, Air Force.

Ginger Baker a scos şi numeroase albume solo, ultimul dintre ele, "Why?", fiind lansat în 2014.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel