Gigi Becali, semnal de alarmă în fotbalul românesc. "Eu fac fotbal pentru bani!
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres
Gigi Becali a tras un semnal de alarmă după ce FCSB a învins-o la limită, scor 1-0, pe CSKA 1948 Sofia, în Conference League. 

"Dacă jucăm ce am jucat în repriza a doua, aseară, n-avem cum să avem pretenții de calificare. Și e vorba de continuare, am văzut ce a zis Hagi “Dom’le, eu sunt în deficit cu trei milioane de euro”. Eu mi-am asumat, mai pot să vând jucători, dar vă dați seama ce înseamnă pentru Gică, săracul? De unde să scoată alea trei milioane de euro? Că scoate din hotel un milion pe an. Ce face, dă banii familiei? Unde ajunge?

Păi pe mine mă interesează orgoliul sau performanța? Doamne ferește, contează dacă te poți susține sau nu! Economia României nu permite să se facă mai mulți bani din publicitate. La noi sunt 30 de milioane de euro, în Anglia sunt trei miliarde!

Putem să creăm niște legislații în așa fel încât cei cu afaceri mari să dea bani la fotbal și să nu-l afecteze. Dar nu poți să obligi pe cineva, asta înseamnă că ne-am întoarce pe vremea lui Ceaușescu. E Gică Hagi la mijloc și nu vreau să comentez asta! Nu mai merge pe obligat, nu poți să obligi societățile mari să dea bani.

Numai Burleanu a putut să oblige, cu regula sub 21, să intervină în activitatea economică. Eu fac fotbal pentru bani, nu poți să-mi spui cum să fac! Nu poți să mă obligi, înseamnă că eu sunt sclav!", a spus Gigi Becali, pentru ProSport.

Gabi Balint spune că Liga Campionilor e vis interzis 

”Rezultatul e bun, în rest, meciul, incredibil, mă așteptam la altceva. Dacă stai să te gândești și iei echipa națională, referitor la joc, vezi și Farul la Sheriff, asta e valoarea. Când ne întâlnim cu cei din afară, și joacă altceva...

Eu cred că aș interzice să se mai vorbească despre Champions League, să nu se mai pronunțe cuvintele astea, ne facem de râs.

Dacă nu-l pui pe Octavian Popescu pe poziția lui, degeaba îl bagi. Dacă faci echipa după nume, “hai să vedem cum îi rotim, cum îi punem, ca să joace și ăla, și ăla”. Cam așa se face echipa la FCSB. Una peste alta, e o problemă de antrenor la FCSB. Nu vezi nimic, nu înțeleg ce joacă! Joacă Coman, Olaru… în rest, care sunt traseele de joc ale FCSB-ului?”, a declarat Gabi Balint la emisiunea Fotbal Club.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel