Gigi Becali mai primește o lovitură în Penitenciarul Jilava. La nici două zile după ce a obţinut regimul deschis de executare a pedepsei, Victor Babiuc a fost mutat de la Penitenciarul Jilava, unde âmpărțea aceeași celulă cu Gigi Becali și Marius Locic.
Potrivit România TV, el a fost transferat în secret, în toiul nopţii, la penitenciarul Găeşti. Babiuc împărţea la Jilava aceeaşi celulă cu Gigi Becali, cei doi fiind condamnaţi în acelaşi dosar al schimbului de terenuri cu MApN. La începutul acestei săptămâni lui Becali i-a fost refuzată cererea de a executa pedeapsa în regim deschis.
Victor Babiuc nici nu a apucat să facă cerere pentru a ieşi din penitanciar la lucru, aşa cum prevede acest regim deschis. Potrivit România TV, el a fost mutat vineri noapte de la Penitenciarul Jilava la Penitanciarul Găeşti, după ce în cursul după-amiezii fusese vizitat de către avocatul său, care nici nu a fost înştiinţat că urmează să fie făcut transferul.
Urmează astfel, ca Victor Babiuc să-şi petreacă următoarele opt luni, cât mai are de ispăşit din pedeapsă - până când va putea să facă o primă cerere de eliberare condiţionată - la Penitenciarul Găeşti. Potrivit avocatului său acolo ar putea avea parte de condiţii de executare potrivite regimului deschis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video