Gigi Becali: Eu sunt deținut, infractor. Ce să înveţe lumea de la mine?
Prezent la slujba de Florii, Gigi Becali a făcut o serie de declaraţii inedite. Presat de jurnalişti să răspundă la întrebări, latifundiarul a spus că nu are ce să vorbească pentru că el este un deţinut, un infractor care are nevoie de 4 ani pentru a se reabilita şi lumea nu are ce învăţa de la el.
"Nu mai dau la nimeni niciun ban", a spus Becali. Asaltat cu întrebări de jurnaliştii prezenţi, Becali a nu a vrut să răspundă, explicând şi de ce nu mai vrea să vorbească.
Becali a spus că pentru reabilitarea "de drept" trebuie să mai treacă patru ani şi de aceea nu va mai vorbi cu presa.
"Nu mai vorbesc, v-am zis ca nu mai vorbesc. Nu mai vorbesc toata viata. Nu mai vreau. Ce vreţi sa vorbesc eu? Eu sunt un fost deţinut. S-a comentat pe la televizor apologia infractorului... Eu nu vreau să mai vorbesc. Dacă eu sunt un detinut, un infractor, pentru ce să vorbesc? Ce sa invete lumea de la mine? Să fiu exemplu? Eu sunt infractor. Şi daca a hotarat Justitia așa și m-a băgat în pușcărie, să mă reabilitez întâi. Peste 4-5-6-7 ani....", a afirmat Becali.
Citește și: Un ziar de sport i-a făcut imn lui Gigi Becali - VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News