Data publicării:
Gigi Becali e categoric după FCSB - CFR: S-a schimbat un singur lucru. Dacă nu era el, nici nu mai eram în lupta pentru titlu! - Video
Gigi Becali, patronul FCSB, a oferit o primă reacție după ce echipa sa a reușit să se apropie la un singur punct de liderul Farul Constanța, cu două etape înainte de finalul play-off-ului.
'Normal, pe valoare și având în vedere că nu e Alibec, că era periculoasă Farul cu el, noi suntem favoriți. Mai ales că noi jucăm în ultima etapă cu Rapid și Farul cu CFR, care joacă o calificare, la concurență cu Craiova. Noi jucăm pe Arena Națională, iar Farul joacă la CFR.
Dacă vrei să fii o echipă campioană, nu trebuie să te mai gândești la jocul rezultatelor. Dacă vrei să fii campioană, bate-o pe Farul', a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.
Mai mult, Gigi Becali a transmis că FCSB mai are un avantaj, forma incredibilă a lui Florinel Coman, cel care a decis partida cu CFR.
'Ce este schimbat? S-a schimbat un singur lucru. Este un Coman, care a dat atâtea goluri și pase de gol. Asta s-a schimbat, Coman, valoarea lui Coman. Altceva nu s-a schimbat. Dacă nu era Coman, nu mai eram la lupta pentru titlu acum. Ce a făcut Maradona la Napoli? Ce a făcut Messi la Barcelona? Și Coman poate să câștige cu Olaru pe lângă el, cu Compagno pe lângă el', a mai spus Gigi Becali.
FCSB și Farul, despărțite de un singur punct înainte de meciul direct
În fața a 42.439 de spectatori prezenți duminică seară pe Arena Națională, FCSB a învins-o pe CFR Cluj, scor final 1-0, în runda a opta a play-off-ului. FCSB s-a apropiat la un singur punct de Farul Constanța.
VIDEO
Meciul decisiv pentru titlu s-ar putea disputa în etapa următoare, la Constanța, când Farul și FCSB se vor întâlni în partida decisivă.
O victorie a echipei lui Gică Hagi i-ar face pe marinari campioni cu o etapă înainte de final.
Dacă va câștiga la Constanța, FCSB va trece pe primul loc, la două puncte distanță și va juca în ultima etapă cu Rapid, pe Arena Națională, cu titlul pe masă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News