Data publicării:
Gigi Becali câștigă procesul cu Penitenciarul Poarta Albă
GIGI BECALI a reușit să învingă sistemul penitenciar. Magistrații Judecătoriei Medgidia i-au dat dreptate lui GIGI BECALI , acesta putând să meargă la muncă în continuare la Academia lui Hagi. GIGI BECALI a chemat în judecată Penitenciarul Poarta Albă pentru că reprezentanţii instituţiei i-au interzis dreptul la muncă și acela de a primi pachete.
GIGI BECALI poate merge din nou la muncă și va avea dreptul să primească pachet, drepturi retrase de conducerea Penitenciarului Poarta Albă, după ziua de permisie din luna mai.
După un an de detenţie, patronul Stelei a avut voie să meargă acasă, unde s-a întâlnit şi cu reprezentanţii mass-media, comportamentul acestuia nemulţumindu-i pe reprezentanţii Penitenciarului Poarta Albă.
Astfel, GIGI BECALI a fost sancţionat, fiindu-i interzisă deplasarea la muncă. Supărat, patronul Stelei a luat decizia să dea unitatea de detenţie în judecată. Acesta motivează faptul că nu a beneficiat de cele 30 de zile libere legale care i se cuveneau într-un an de arest.
Citește și: GIGI BECALI, sancționat pentru greșelile din ziua liberă
În plângerea lor, avocaţii lui GIGI BECALI au invocat jursiprudenţa europeană în materie de Drepturi şi Libertăţi Individuale.
GIGI BECALI are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în Dosarul Valiza şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.
GIGI BECALI a declarat marţi, în faţa judecătorilor de la Tribunalul Medgidia, că se simte discriminat în Penitenciarul Poarta Albă şi s-a plâns că, deşi are regim deschis de detenţie, este permanent flancat de patru-cinci gardieni. Magistraţii analizează marţi plângerile făcute de Gigi Becali împotriva sancţiunilor primite din partea Administraţiei Naţională a Penitenciarelor, care l-a pedepsit pentru comportamentul său din ziua liberă.
GIGI BECALI le-a spus judecătorilor că în penitenciar este "putere militară" şi nu se aplică legea. De asemenea, el a povestit că atunci când era dus la muncă era transportat cu un autobuz şi nici măcar nu era lăsat să dea perdeaua la o parte, pentru a se uita afară.
GIGI BECALI, despre cum a fost dat afară din pușcărie
GIGI BECALI le-a mai spus judecătorilor şi că, atunci când a fost lăsat în permisie, el a fost scos de la Poarta Albă cu o maşină cu perdele, de către un ofiţer, şi lăsat într-o comună limitrofă, lângă peninteniciar. "M-au dat afară din puşcărie, au zis că nu se poate, m-au întrebat cu ce plec acasă şi mi-au spus că plec cu trenul. M-au dus cu maşina cu perdele pe o străduţă dintr-o comună şi de acolo am plecat la Bucureşti. Eu consider că mi s-a făcut o nedreptate prin modalitatea prin care mi s-a acordat învoirea. Mi s-a spus că amânarea pe care mi-au dat-o e cauzată de faptul că am vorbit la TV", a spus GIGI BECALI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News