”Zi de zi sunt semnalate în presă abuzurile și neputința guvernanților actuali sau ale primăriei București de a rezolva problemele pe care trebuie să le gestioneze, pentru care sunt plătiți din bani publici, susține Gigel Știrbu, președintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților, într-un comunicat trimis în numele PNL.
Astfel, nu erau de ajuns apelurile din presă ale marilor artiști ai teatrelor românești că nu au fost plătiți de câteva luni pentru spectacolele lor, pentru că nu ar fi obținut un buget suficient de mare de la Primăria Capitalei. Acum, chiar înainte de vacanța de vară, li s-a desfăcut contractele de muncă a 50 de angajați ai Teatrului Național București care se ocupau de proiecții, sunet, lumini, activități fără de care teatrul nu poate functiona, iar multe spectacole nu vor mai putea avea loc, după cum a declarat actorul Marius Manole. În pofida acestora, au fost păstrați în TNB zeci de oameni inutili, singura ”calitate” a lor fiind că au fost angajați de către PSD! În concluzie, PSD face ce știe mai bine: înțesează și păstrează oameni servili în toate instituțiile publice, necontând valoarea oamenilor angajați în prodigioasele instituții de cultură”, afirmă Gigel Știrbu.
”Ion Caramitru a declarat că bugetul i-a fost tăiat cu 2 milioane de lei”
”Aceste concedieri sau neplăți ale prestațiilor actorilor au avut loc în contextul în care atât Guvernul, cât și Primăria Capitalei au tăiat bugetul institutiilor culturale. Concret, Ion Caramitru, managerul general al TNB, a declarat ca în anul 2019, bugetul pentru bunuri si servicii a scăzut cu 2 milioane de lei. S-a ajuns la situația gravă ca actorii independenți au ajuns să își cerșească drepturile legale de a fi plătiți pentru munca lor și să semnaleze, disperați, în presă, că nu primesc vreun răspuns de la autoritățile centrale abilitate.
Din nefericire, iar se dovedește, ca și în anii trecuți, că domeniul cultural nu reprezintă o prioritate pentru PSD!”, susține Gigel Știrbu.
Nu ne mai conving lacrimile de crocodil ale Gabrielei Firea
”Doamna Gabriela Firea ne demonstrează că domeniul cultural e bun numai atunci când îi aduce capital de imagine! Nu ne mai conving lacrimile ei de crocodil, când realitatea este că a dus primăria capitalei în faliment din cauza incapacității ei de a administra și de a direcționa banii publici pe contracte cel puțin dubioase (exemplul achiziționării autobuzelor turcești de două ori mai scumpe decât mijloacele de transport în comun fabricate în România, dar la fel de performante).
Mai mult decât atât, este de-a dreptul revoltător că principalul responsabil cu bunul mers al lucrurilor la nivelul ministerului Culturii și Identității Naționale, adică domnul Daniel Breaz nu dă vreo explicație sau nu se străduiește să gasească soluții la problemele cu care se confruntă teatrele și actorii noștri. A devenit o practică obișnuită pentru dl Breaz, politica de a băga capul în nisip, asemenea struțului. Teatrul Național București reprezintă una dintre instituțiile culturale emblematice ale României și care ar trebui să constituie o preocupare deosebită pentru actualii guvernanți!
Solicit de urgență o întâlnire a miniștrilor Finanțelor, Culturii și a primarului capitalei pentru a debloca această situație stânjenitoare pentru domeniul cultural românesc. Altfel, veți fi vinovați de dezastrul din cultura românească și de regresul care s-a înregistrat la nivelul întregului sistem, din cauza incompetenței guvernării din ultimii ani!”, solicită Gigel Știrbu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică