Gică Popescu, analiză dură după anunţul FRF: Dacă pleacă Iordănescu, ar trebui să coboare Stoichiţă pe bancă
Autor: Florin Răvdan | Publicat pe: 16 iun 2022, 20:24
WhatsApp
Foto DC NEWS/ Florin Răvdan
Gică Popescu, căpitanul naţionalei României în perioada Generaţiei de Aur, a criticat anunţul FRF de susţinere a lui Edi Iordănescu după meciurile slabe din Liga Naţiunilor. 

”E o lipsă de asumare. Știm foarte bine stilul conducerii Federației Române de Fotbal. Eu îi dau dreptate într-o bună parte. Dacă pleacă Edi Iordănescu cine vine? Știm foarte bine ce s-a întâmplat înaintea perioadei Edi Iordănescu. Pe cine să aducă?

Edi Iordănescu a fost cam ultima variantă. Dacă renunțam la ultima variantă, cine antrenează. Ar trebui să coboare domnul Stoichiță pe bancă. Cei care conduc Federația consideră că nu ar fi trebuie să renunțe Edi Iordănescu. Nu vreau să îmi dau cu părerea, nu e treaba mea.

Nu știu ce vrea să spună Burleanu. Nu am de unde să știu eu ce înseamnă. Spun de aproape 20 de ani ce cred eu. Am obosit. Nu vreau să mai fac anumite declarații publice pentru că le fac degeaba. Le-am făcut 18-20 de ani. Am spus că trebuie să se întâmple asta, asta, asta. Nu s-a întâmplat nimic. De ce să îmi mai bat gura?

Sunt cei care au frâiele fotbalului în mână, au o anumită viziune, dacă nu, nu se întâmplă nimic. Lucrurile merg înainte, conducerea a fost aleasă cu unanimitate de voturi. Totul este la superlativ. La fiecare meci, la fiecare eșec, am ieșit public și am spus ce trebuie făcut. Știți când am spus că suntem încă foarte bine și se uita lumea așa? Eu zic că se poate și mai rău.

G Ad:

"Suntem doar cu un picior în groapă..."

Oameni buni, încă suntem bine, suntem doar cu un picior în groapă, se poate și mai rău. Credeți-mă ce vă spun. Atât timp cât nu se face nimic, de unde să răsară performanțele? Tot ce se poate, suntem pe drumul cel bun (n.red. dacă Gibraltar o să învingă România).

Mă uit la echipele naționale. am vorbit după meciul cu Muntenegru cu mulți oameni. Majoritatea spuneau că nu se vor mai uita la echipa națională. Acesta e cel mai groaznic lucru, ca suporterii să se detașeze de echipa națională. Naționala este a suporterilor.

Mă doare foarte mult. Am ajuns să fiu respectat în lume prin munca pe care am făcut-o noi. Am dus echipa națională pe locul 5 în lume. Când vezi că lucrurile sunt invers și vine orice echipă și te bate acasă, doare. Lucrurile s-au schimbat în rău”, a declarat Gică Popescu la emisiunea Fotbal Club.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro