Gianni Pittella, candidat la președinția PE. Ioan Mircea Pașcu, primul mesaj
Europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Bistriţa, că socialiştii îl vor susţine pe liderul grupului S&D, Gianni Pittella, pentru funcţia de preşedinte al Parlamentului European, după retragerea anunţată a lui Martin Schulz.
”S-a luat decizia ca şeful grupului nostru, domnul Gianni Pittella, să candideze şi el pentru conducerea Parlamentului. Raţiunile au fost destule, două amintesc din ele: o dată - că noi suntem al doilea grup ca mărime şi ca atare nu putem să nu avem un candidat, sunt alte grupuri mai mici care au candidaţi; al doilea, cel mai important, este că, dintre cele trei instituţii mari ale UE, există perspectiva acum ca toate trei să fie controlate de Partidul Popular”, a spus Ioan Mircea Paşcu, potrivit Agerpres.
Alegerile pentru noul preşedinte al PE vor avea loc la mijlocului lunii ianuarie.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News