GIANI KIRIȚĂ. Astfel, în contextul în care, joi, 22 martie, Giani Kiriță și mama sa au apărut la "Aici eu sunt vedeta", fanii emisiunii Exatlon, unde acesta concurează, s-au întrebat ce s-a întâmplat cu el, mai exact dacă a plecat din cadrul competiției. Răspunsurile au venit, în mediul online, tot de la fani. "Dacă ați fi puțin mai atenți la detalii ați afla și faptul că emisiunea aceea a fost filmată înainte ca Giani să plece la Exatlon", a scris pe rețeaua de socializare Facebook un fan al emisiunii.
GIANI KIRIȚĂ. Mama lui Giani Kiriță a povestit o întâmplare din copilăria fiului său, al cărei deznodământ va trebui ghicit de cei trei părinți din platou, Anca Sînă Serea, Wilmark și Radu Sîrbu, componentul trupei O-Zone. "Doamne, câte a mai făcut în copilărie! Nici nu vă dați seama. El a fost cu bătutul mingii de la vârsta de doi-trei ani. În clasa întâi, la școală, îi cumpăram câte trei perechi de pantaloni și câte trei perechi de teniși, pe trimestru. Dar nu-i ajungeau...", spune mama lui Giani Kiriță. "Când vedea mama că iar nu mai am nici pantaloni, nici teniși, se enerva ca Diavolul tazmanian și mă amenința cu bătaia", povestea acesta.
[citeste si]
GIANI KIRIȚĂ. Fostul căpitan al lui Dinamo se numără printre concurenții care au șanse considerabile de a ajunge până în fazele finale ale competiției, găzduită de insulele din Republica Dominicană. Multe dintre mesajele publicate în mediul online de către cei care urmăresc emisiunea difuzată la Kanal D au legătură cu Giani Kiriță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Când vor scădea prețurile locuințelor din România și marea modificare din Noua Casă. Nancu (FNGCIMM) vine cu o veste excelentă