Ioan Ghișe scoate la plimbare în fața Palatului Cotroceni câteva sute de persoane, în fiecare zi. Poate au fost, odată, vreo 800  de oameni. Sau, să zicem, în cel mai bun caz au fost 1500. Nici măcar în Piața Universității n-au ieșit mai mult de cinci mii de protestatari. Cum se face că în Lisabona s-au adunat  80.000 de oameni la un marș împotriva austerității? Cum de s-a blocat centrul orașului Madrid? Carnavalul numit ”occupy” (în opinia unora, pus la cale chiar de către marea finanță, pentru a descărca tensiunile sociale prin supape cu efect controlat) a fost un eșec.

Mișcările anti-austeritate încing, însă,  cu adevărat Europa, odată ce și în Franța au început marșurile anti-tratat. Semnat de Sarkozy și Merkel, tratatul de guvernanță fiscală e atacat de tot mai multe multe formațiuni politice de pe continent, iar la un referendum n-ar avea șanse, probabil, nici măcar în Germania.

O primă explicație a ostilității unor oficiali europeni față de referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu poate pleca de aici: democrația îi cam încurcă pe lideri, în vreme de criză. Azi demitem un președinte, prin vot, mâine votăm împotriva unei înțelegeri stabilite la Bruxelles...unde am ajunge pe acest drum?

De ce nu am avut, însă, la noi, o mișcare de stradă la fel de amplă ca votul DA? Pentru că, în România nu prea mai are cine ieși, organizat, în stradă. Galeriile de fotbal au mai mulți oameni ca sindicatele. Industrie nu prea mai există, iar cei care au găsit o slujbă țin de ea cu dinții, deci nu se duc în Piață, să le dea vreun jandarm cu scutul în gură.   Sindicatele nu au forță, nici lideri nu prea sunt. Funcționarii ar constitui cel mai bine reprezentat corp social, dar lor le este frică, fiindcă se știu cu bube în cap. Nici buticari nu prea mai sunt, iar angajații de la supermarket ajung acasă prea vlăguiți ca să se mai poată revolta.Nu e de mirare că la proteste au ieșit mai mult pensionarii. Tinerii cu spirit de inițiativă sunt în Italia sau Spania, poate merg la proteste acolo.

Cât despre decembrie 1989, să nu uităm că, atunci, România a ieșit în stradă la finalul unui proces de schimbare ce măturase guvernele comuniste din tot Estul.  Doar nu suntem noi mai proști, și-au spus românii, dacă a mers la alții, să facem la fel. Explozia din ianuarie 2012 și referendumul au fost mișcări plasate la începutul unui val de contestare  a regimurilor de austeritate și, respectiv, de înlăturare a exponenților acestora, lucru atipic pentru români, care s-au trezit pentru prima oară că au rupt frontul și au avansat prea mult în teritoriu dușmanului.

Dacă adaugăm și demiterea guvernului Bocureanu, care a mai redus presiunea socială, rezultă că sunt șanse mici ca o mișcare de stradă să capete anvergură, generând schimbări majore. Mai degrabă, dacă popularii o vor sfecli și în alte capitale europene, USL va relua atacurile la adresa lui Traian Băsescu (pe care, oricum, nu le poate evita nici acum, când are nevoie de o poziționare anti, pentru alegeri).

Ca și în cazul lui Ceaușescu, supraviețuirea lui Traian Băsescu la putere se joacă în altă parte.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News