Data publicării:
Ghid de supravieţiuire pe caniculă. Dr. Ciuhodaru vine cu recomandări
Dr. Tudor Ciuhodaru, cunoscut pentru că militează frecvent pentru predarea obligatorie a disciplinei "Educație pentru sănătate" în toate şcolile din România, are mai multe sfaturi pentru toţi cei care sunt nevoiţi să iasă afară pe vreme caniculară.
Pentru că am intrat deja în miezul verii iar temperaturile au ajuns să atingă valori caniculare, orice recomandare care să ne facă viaţa mai uşoară şi să ne ţină în siguranţă în această perioadă este binevenită.
Dr. Tudor Ciuhodaru a făcut o postare pe Facebook prin care ne sfătuieşte cum să avem grijă de noi şi cei dragi atunci când temperaturile de afară devin insuportabile, astfel încât să evităm insolaţia, deshidratarea severă sau alte urgenţe medicale.
"Atenție, e alertă de caniculă. Toți ar trebui să știm să facem asta! Cei mai expuşi sunt cei ce petrec mult timp în spaţii deschise: în zone de agrement, pe litoral, la piscină sau la iarbă verde precum şi cei ce muncesc în soare.
Până când legea Ciuhodaru privind predarea obligatorie a ”Educație pentru sănătate” în toate şcolile din România e bine să știți cum să acționați în astfel de situații:
Evitaţi creşterea temperaturii având grijă să:
• Limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
• Acoperiţi ferestrele expuse la soare;
• Mențineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;
• nu utilizaţi ventilatoare dacă temperatura a depăşit 32 grade.b) scădeţi temperatura având grijă să:
• aerisiţi dimineața devreme sau seara târziu utilizând curenţi de aer;
• reglaţi aerul condiţionat la 5 grade sub temperatura ambientală.:
• Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternaţi deplasarea cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice) sau fără expunere directă la soare (corturi, umbrare);
• Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
• Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă sau sucuri naturale de fructe sau ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici), neaşteptând apariţia senzației de sete, adică un pahar la 15-20 minute;
• Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, rosii) sau iaurt (echivalentul unui pahar de apă), mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produse cu valoare calorică mică;
• Menţineţi legătura cu persoanele în vârsta (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi) interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
• Evitaţi deplasările, aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens desfăşurat în exterior între orele 11-18;
• Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare întrucât sunt diuretice;
• Evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi, în special de origine animală;
• Nu consumaţi alcool (inclusiv bere ) – vă deshidratează si vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;
• Nu lăsaţi copilul singur în maşină chiar pe perioade scurte
• Odihnă în spațiu umbrit şi răcoros;
• Consum de lichide (apă, sucuri de fructe, ceaiuri, iaurt);
• Scăderea temperaturii corpului (udat şi ventilat)
• Activitatea fizică se reia după câteva ore.
• sunaţi la 112;
• îndreptați-vă spre cea mai apropiată Unitate de Primire a Urgenţelor" a scris medicul pe profilul personal de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News