Data publicării:

Ghid de supraviețuire la ger. Sfaturi de la Urgențe. Alcoolul, principalul inamic

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Medicul Tudor Ciuhodaru avertizează cu privire la problemele de sănătate care vin la pachet cu gerul și oferă mai multe sfaturi pentru a adapta organismul la frig. 

"Două persoane au murit de frig iar numărul celor care se prezintă la spital, încă de la primele ore ale dimineţii, după expunerea la temperaturile scăzute, e în continuă creştere. Adesea sunt cel puţin 5-10 cazuri cu patologie cardiacă sau respiratorie determinată sau agravată de frig. Cel puţin jumatate din cazurile de hipotermie sunt asociate consumului de alcool iar căderea în stradă în frig şi umezeală face ca gravitatea acestor cazuri să crească. Regimul termic al acestei perioade vă poate crea probleme majore de sănatăte mai ales dacă aparţineţi grupelor de de risc precum copiii sau vârstnicii sau sunteţi printre cei cu afecţiuni metabolice, cardiace, respiratorii sau neurologice", este mesajul medicului primar urgențe Tudor Ciuhodaru. 

[citeste si]

El dă un exemplu de la unitatea de primiri urgențe: "Recordul de hipotermie de la Spitalul de Urgenţe a fost la un pacient de 72 de ani ce a consumat alcool la un vecin şi apoi a plecat acasă, dar pe drum a căzut şi a adormit, fiind găsit de o rudă dupa câteva ore. Pacientul a stat in frig şi a intrat în şoc hipotermic într-o noapte în care temperaturile au scăzut şi sub 0 grade. Pacinetul avea temperatura de 21 de grade, fiind în colaps şi prezenta şi tulburări de ritm cardiac. A fost resuscitat mai multe ore şi a beneficiat de măsuri de încălzire activă şi pasivă în UPU concomitent cu tratatamentul etilismului acut la o alcoolemie de peste 5g o%". 

Iată sfaturile medicului Tudor Ciuhodaru pentru a rezista temperaturilor scăzute: 

- Pentru a nu fi afectaţi de frig vă recomandăm evitarea deplasării la primele ore ale dimineţii sau seara, când temperaturile sunt extrem de scăzute, alegeţi haine groase care să vă asigure protecţia feţei şi a mâinilor pentru a evita pierderile de caldură şi încălţăminte lejeră care să nu împiedice circulaţia la nivelul membrelor, consumul de lichide calde, evitarea expunerii prelungite la frig şi alternarea expunerii cu repausul în spaţii încălzite precum cele publice, magazinele, staţiile de benzină, gări, precum şi evitarea imobilizării prelungite şi asigurarea unei activităţi fizice.

- Dacă sunteţi sofer şi plecaţi la drum lung nu uitaţi să aveti lichide pentru 24 de ore, alimente precum şi medicaţia cronică. Este bine să aveţi în maşinaă pături sau alte mijloace suplimentare pentru a asigura încălzirea. Şi în aceste cazuri e bine sa evitaţi imobilizarea prelungită şi să asigurati măcar o activitatea fizica minimală. NU plecaţi la drum fără a umple rezervorul întrucât la un consum mediu orar de 1 litru de benzină/motorin[ un rezervor plin de 40-50 de litri v[ poate asigura ]ncălzirea în maşină pentru cel puţin o zi. NU părăsiţi maşina dacă este viscol şi nu puteti preciza distanţa pâna la adăpost deoarece vă puteţi rătaci iar hipotermia se instaleaza mult mai repede în condiţii de vânt şi umezeală.

- Evitaţi consumul de alcool atunci când sunt temperaturi scăzute pentru că falsa senzaţie de încălzire iniţială este asociată cu piederi importante de căldura datorate vasodilataţiei şi cu risc crescut de instalare a degerăturilor şi a hipotermiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel