Data publicării:
Gheorghiţă, lămuriri pentru cei care fac o doză de vaccin în altă ţară şi cealaltă în România
Valeriu Gheorghiţă a venit cu lămuriri pentru cei care, de exemplu, se întorc în vacanţă în ţară din Diaspora şi fac acolo prima doză de vaccin iar rapelul vor să îl facă în România, sau viceversa.
"E vorba de ce se întâmplă din punct de vedere administrativ cu emiterea unui eventual certificat verde digital. De altfel, dacă ai cele două doze făcute, persoana respectivă e protejată. Începând de astăzi, Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor permite introducerea dozei unu efectuată în alte state membre ale Uniunii Europene şi, ulterior, doza doi care este efectuată în România.
Noi, de altfel, am solicitat prin Ministerul Afacerilor Externe un model de adeverinţă de vaccinare din statele membre tocmai pentru a putea valida existenţa acelui vaccin efectuat. Altfel, persoanele pot declara că au efectuat o doză, dar trebuie să există această dovadă a vaccinării. Tocmai de aceea am solicitat acest model de adeverinţă de vaccinare din statele membre ale Uniunii Europene pentru a putea confrunta cu adeverinţa prezentată de persoana respectivă.
Se introduce în RENV doza unu efectuată în altă ţară şi în România se va introduce doza doi şi practic se va putea genera adeverinţa de vaccinare cu doza unu efectuată în altă ţară şi doza doi efectuată în România", a explicat Valeriu Gheorghiţă, președintele CNCAV.
Bucureștiul are mai mult de 45% din populație vaccinată împotriva COVID-19
Bucureștiul și alte șapte județe au peste 30% din populație vaccinată, cel mai mare coeficient fiind în Capitală – peste 45 la sută, a declarat, joi, Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV.
Potrivit colonelului Valeriu Gheorghiță, cea mai mare rată de acoperire vaccinală este în municipiul București, de 45,14% din populația eligibilă de peste 12 ani imunizată.
Pe locurile următoare se află, în ordine, județul Cluj – cu 41,9%, Sibiu – 35,4%, Brașov – 33,2%, Timiș – 32%, Constanța – 31,9%, Alba – 30,9% și Ilfov – 30%.
În prezent, în România sunt 797 de centre de vaccinare active, cu 1.268 de fluxuri. În perioada următoare numărul de centre active se va reduce pentru a putea deservi activitățile din rural cu echipe mobile, potrivit lui Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News