Gheorghe Ștefan, în instanță: Regret faptele, mi le asum. Categoric nu voi mai face
Fostul primar al oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a susţinut miercuri, în sala de judecată a Tribunalului Prahova, că regretă faptele pentru care a fost condamnat şi că nu va mai comite astfel de fapte.
"Regret faptele şi mi le asum. Categoric nu voi mai face ce am făcut", a spus Gheoghe Ştefan când instanţa i-a acordat cuvântul în şedinţa în care s-a judecat recursul DNA formulat faţă de decizia de liberare condiţionată a fostului edil, pronunţată anterior de Judecătoria Ploieşti.
În finalul cuvântării sale, Gheorghe Ştefan a început să plângă şi nu şi-a mai continuat intervenţia, mulţumind instanţei care a rămas în pronunţare.
Tribunalul Prahova judecă, miercuri, contestaţia formulată de DNA faţă de decizia de liberare condiţionată a fostului primar al oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, pronunţată pe fond de Judecătoria Ploieşti.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News