Data publicării:

Gheorghe Flutur: Noul partid va intra de urgență în campanie electorală

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Gheorghe Flutur spune  că noul partid de centru-dreapta va avea o foaie de parcurs "precisă" în perioada următoare, iar până la alegerile prezidenţiale va fi o organizare "pe minute şi pe ore".

Sala Unirii din Palatul Parlamentului şi-a meritat, sâmbătă, numele după ce s-a înfiinţat marele partid de centru-dreapta". El a subliniat că votul unanim pentru fuziunea PNL-PDL dă forţă şi susţinere acestui nou partid, susține senatorul PDL, Gheorghe Flutur.

"Acest nou partid va avea o foaie de parcurs foarte precisă în perioada următoare. Suntem conştienţi că au mai rămas 104 zile până la alegerile prezidenţiale şi vom avea, în următoarele 15 săptămâni, o organizare pe minute şi pe ore", a spus Flutur.

Citește și: Călin Popescu Tăriceanu: Istoria PNL, risipită de lideri aleși în mod nefericit să conducă destinele partidului

"Acest partid are nuclee puternice în fiecare localitate din ţară care, împreună şi bine coordonate, vor fi mai eficiente. Va trebui, imediat după desemnarea candidatului unic, să începem campania de strângere de semnături, dar şi acţiunile specifice de precampanie şi campanie pentru că am convingerea că noul partid va da viitorul preşedinte al României şi va contribui decisiv la modernizarea ţării în următorii zece ani", a adăugat Gheorghe Flutur.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel