Data publicării:
Gheorghe Falcă (PNL/PPE), intervenții majore susținute la Bruxelles
Europarlamentarul Gheorghe FALCĂ (PNL/PPE) a intervenit în cadrul ședinței de lucru a eurodeputaților PPE din Comisia pentru Transporturi și Turism pe două teme extrem de importante: rezoluția bugetară – în pregătirea votului final ce va fi dat pe 19 septembrie, și securitatea cibernetică – un dosar aflat în lucru.
„Rezoluția finală privind bugetul Uniunii Europene include toate prioritățile PPE și anume:
- revizuirea cadrului financiar multianual pentru a ne asigura că obiectivele politicii Uniunii în domeniul transporturilor pe termen lung nu sunt subminate de resurse bugetare inadecvate și de inflație;
- creșterea pachetul financiar pentru a consolida securitatea Uniunii și pentru a spori mobilitatea militară a UE, în special în punctele de trecere a frontierei cu Ucraina și Moldova;
- creșterea bugetului pentru investiții în dezvoltarea de combustibili durabili în sectorul aviației și maritim. De asemenea este inclusă și aplicarea rețelei TEN-T, în special în ceea ce privește interoperabilitatea transfrontalieră.
Din păcate, am constatat că nici în acest an nu există vreo propunere privind turismul, în ciuda solicitărilor Parlamentului European și am reiterat apelul pentru crearea unei agenții europene pentru turism - poziție adoptată în cadrul comisiei TRAN în mai multe rânduri”, a explicat eurodeputatul Gheorghe Falcă.
A doua intervenție a europarlamentarului Falcă a fost în domeniul securității cibernetice, făcându-se referire la stabilirea măsurilor de consolidare a solidarității și a capacităților din Uniune de a detecta, de a se pregăti și de a răspunde la amenințările și incidentele de securitate cibernetică.
Vezi și: Candidații 'Blocului democratic' la alegerile din 2024. Chirieac, culisele negocierilor intense dintre PSD și PNL
„În calitate de raportor salut noua propunere a Comisiei Europene și cred că aceasta va aduce beneficii semnificative diferitelor părți interesate. În ceea ce privește pregătirea și răspunsul la incidentele de securitate cibernetică, există în prezent un sprijin limitat la nivelul Uniunii și solidaritate între statele membre. Concluziile Consiliului din mai 2022 au subliniat necesitatea de a remedia aceste lacune, solicitând Comisiei să prezinte o propunere privind un nou Fond de răspuns în situații de urgență pentru securitatea cibernetică.
Așadar, regulamentul propus de Comisie își propune să consolideze capacitățile de detectare a amenințărilor cibernetice și de schimb de informații în UE. Acțiunile prezentului regulament vor fi sprijinite prin finanțare în cadrul obiectivului strategic „Securitate cibernetică” al Programului Europa digitală”, a explicat Falcă.
Europarlamentarul PNL/PPE a mai punctat că în acest caz bugetul total disponibil este de 842,8 milioane euro, iar prin raportul pe care l-a susținut a subliniat „necesitatea unei înțelegeri mai profunde a nevoilor în materie de securitate cibernetică în transport, precum și necesitatea de a oferi entităților din domeniul transporturilor acces la finanțare adecvată pentru pregătirea, răspunsul și soluționarea incidentelor”.
„Dimensiunea bugetului va determina succesul acestui regulament, prin urmare, acesta ar trebui să fie suficient de mare pentru a sprijini statele membre să se pregătească, să răspundă și să se redreseze în urma incidentelor de securitate cibernetică semnificative și de mare amploare”, a concluzionat Falcă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News