Gheorghe FALCĂ: „Pachetul FIT FOR 55 este dezbătut împreună deputații din parlamentele naționale”
Pachetul „FIT FOR 55” este pe ordinea de zi a comisiei TRAN din Parlamentul European, precizează europarlamentarul PNL, Gheorghe Falcă.
Europarlamentarul Gheorghe Falcă a transmis că joi, 25 mai, a avut loc, în cadrul acestei comisii, o reuniune a comisiei interparlamentare. „Tema discuțiilor a fost tocmai atingerea obiectivelor de transport ale FIT FOR 55 la nivel național - oportunități și provocări. Scopul întâlnirii a fost de a face schimb de opinii cu deputații din parlamentele naționale cu privire la realitățile și experiențele statelor membre în lucrul în vederea atingerii obiectivelor de transport ale pachetului Fit for 55.
Pachetul FIT FOR 55, prezentat în iulie și decembrie 2021, este conceput pentru a realiza obiectivele legislației europene privind clima: neutralitatea climatică până în 2050 și o reducere cu 55 % a emisiilor nete de gaze cu efect de seră (GES) până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Acesta constă din 13 propuneri interconectate de revizuire a legislației UE existente în materie de climă și energie și șase propuneri pentru o nouă legislație. Propunerile vizează accelerarea reducerilor de emisii în sectoarele acoperite de sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) și sectoarele acoperite de Regulamentul privind partajarea eforturilor și creșterea eliminării de carbon în utilizarea terenurilor, schimbarea utilizării terenurilor și silvicultură (LULUCF) sector”, a explicat Gheorghe Falcă.
În concluzie, Falcă a subliniat: „Cred că astfel de dezbateri între deputații europeni și cei din parlamentele naționale pe subiecte care au un impact atât de mare asupra cetățenilor, industriilor și stilul de viață european sunt extrem de benefice pentru a ne asigura de o coerență a legislației europene cu nevoile cetățenilor noștri”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News