Data publicării:
Gheorghe Cârciu: Cinci state din Europa în care trăiesc permanent minimum 1 milion de români
În cadrul Interviurilor DC News, secretarul de stat pentru Românii de Pretudindeni, Gheorghe Cârciu, a enumerat cele cinci state europene cu peste un milion de români stabiliți.
Sunt cinci state în Europa în care locuiesc permanent aproape un milion de români. Așa a debutat discuția din cadrul Interviurilor DC News, referitoare la românii stabiliți în afara granițelor țării, emisiune a cărei invitat a fost secretarul de stat pentru Românii de Pretudindeni, Gheorghe Cârciu.
”Avem patru țări în Europa: Germania, Marea Britanie, Italia și Spania unde permanent avem un milion de români, minimum. A cincea este Franța despre care estimările oficiale arată că avem 106 mii de români. Franța nu are minorități și de acolo reiese această cifră. Toți au aceleași drepturi și e destul de corect acest lucru. Franța are însă cel puțin 600 de mii de români în plus. Sunt comunități foarte mari, sunt aproape 500 de mii doar în regiunea pariziană”, a declarat secretarul de stat pentru Românii de Pretudindeni, Gheorghe Cârciu.
Cea mai recentă estimare realizată la sfârșitul anului 2022, de către Ministerul de Externe a României, arăta că în diaspora sunt aproximativ 5,7 milioane de români.
Pentru fiecare român, statul a acordat un buget de doar 1 euro. Citește aici
Citește și: O Românie în afara României. Câți români sunt, în acest moment, în afara granițelor. Gheorghe Cârciu: S-au născut mai mulți în afara granițelor
”Astăzi, după ultimele date oficiale pe care le avem, numărăm 5,7 milioane de români în afara graniţelor. Este o cifră oficială pe care am obţinut-o de la Ministerul Afacerilor Externe. Cu siguranţă avem cel puţin 8 milioane. Avem 500.000 de români doar în Franţa, mai mult decât declară statul francez astăzi - 106.000 de români, în cifrele oficiale. Avem câteva ţări în Europa unde avem un milion sau mai mult de un milion de români. Avem 150.000 - 200.000 de români în plus, care nu sunt identificaţi sau număraţi", a menţionat Gheorghe Cârciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News