Gheata de Aur - Messi l-a depășit pe Ronaldo
Vedeta argentiniană a echipei FC Barcelona, Lionel Messi (32 ani), a primit, miercuri, pentru a şasea oară în cariera sa, trofeul ''Gheata de Aur'', atribuit celui mai prolific marcator din campionatele europene.
Căpitanul catalanilor a reuşit în sezonul trecut să marcheze 36 de goluri în La Liga, fiind urmat în ierarhia finală de francezul Kylian Mbappe (PSG) cu 33 goluri.
La ceremonia de decernare a premiilor au participat atât soţia şi copiii lui Messi, cât şi câţiva jucători ai Barcelonei. Trofeul i-a fost înmânat de către doi dintre fiii săi, Thiago si Mateo.
Spun mereu că fără colegii mei, fără echipa mea, nu aş putea să primesc niciodată acest premiu. Trofeul este o recunoaştere pentru tot vestiarul, a spus Lionel Messi.
Cu cea de-a treia Gheată de Aur obţinută consecutiv, a şasea a carierei, Messi a luat avans în ceea ce priveşte palmaresul acestui trofeu faţă de marele său rival, portughezul Cristiano Ronaldo, care are patru premii până acum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News