În prestigiosul și influentul Camden Arts Centre din capitala britanică se deschide, în 6 aprilie, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra, o adevărată retrospectivă consacrată Getei Brătescu, considerată deja, în România dar și în străinătate, drept una dintre cele mai importante artiste contemporane. Intitulată Geta Brătescu. The Studio: A Tireless, Ongoing Space, expoziția celebrează o creativitate pe cât de remarcabilă, pe atât de diversă, care s-a exercitat, timp de decenii, în medii precum tapiseria, litografia, fotomontajul, colajul, instalaţia şi performance-ul.
Deschisă până în 18 iunie 2017, Geta Brătescu. The Studio: A Tireless, Ongoing Space este prima expoziție majoră a unui artist român găzduită de celebrul spațiu expozițional londonez. După cum îi spune și numele, proiectul plasează în centrul său ideea atelierului, văzut ca spațiu de meditație, de reflecție critică și de practică performativă, ca loc privilegiat prin intermediul căruia artista se raportează la lumea exterioară. Expoziţia cuprinde o selecţie de peste 40 de lucrări, selectate împreună cu Geta Brătescu şi cu galeristul acesteia, Marian Ivan.
Proiectul Camden Arts Centre, una dintre cele mai importante galerii publice londoneze, cu un program internaţional de expoziţii, dezbateri şi rezidenţe recunoscut în mediul artistic, este curatoriat de Sophie Williamson şi realizat în parteneriat cu Muzeul de Arte Frumoase din Gent şi cu sprijinul asociaţiei Geta Brătescu Exhibition Circle.
Născută în 1926 și supranumită marea doamnă a artei conceptuale românești, Geta Brătescu este o reprezentantă importantă a avangardei postbelice, a cărei contribuție artistică foarte complexă este rezultatul studiilor în literatură şi filosofie, urmate în paralel cu cele de artă. Scriitoare, ilustratoarea printre altele a traducerii lui Faust, semnate de Ştefan Augustin Doinaş, director artistic al revistei Secolul 20, Geta Brătescu s-a remarcat în cele mai diverse medii expresive, printre care grafica, gravura, ilustraţia de carte, desenul şi colajul textil, tapiseria, obiectul, performance-ul, fotografia, foto-instalația şi filmul. În 2008, a fost distinsă cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti pentru contribuţia sa la dezvoltarea artei contemporane româneşti.
În 2016, Hamburger Kunsthalle i-a dedicat o amplă retrospectivă. Printre proiectele sale recente, trebuie menționate expozițiile de la Berkeley Art Museum and Pacific Film Archive, SUA, participările la Bienala de la Istanbul, 2011, Trienala de la Paris, 2012, și Bienala de la Veneția, 2013, precum și expoziția personală de la Tate Liverpool, din 2015. În acest an, expoziția românească de la Bienala de la Veneția este centrată pe opera sa.
Lucrările Getei Brătescu se regăsesc în colecţii importante precum cele ale MoMA, New York; Centre Georges Pompidou, Paris; Tate Modern, Londra; Hammer Museum, Los Angeles; Museum of Modern Art, San Francisco; Muzeul de Artă Modernă, Varşovia; Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti; MAK, Viena, MUMOK, Viena, Kontakt Collection, Viena; Moderna Galerija, Ljubljana şi FRAC Lorraine, Franţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan