Germania vrea să plafoneze viitorul buget al UE la 1% din Venitul Naţional Brut
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Germania, cea mai mare economie din Uniunea Europeană, vrea să limiteze viitorul buget al blocului comunitar pentru perioada 2021-2027 la 1% din Venitul Naţional Brut al UE, sub nivelul de 1,11% propus de Comisia Europeană, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Statele membre UE sunt angrenate într-o bătălie privind bugetul, care ar urma să fie votat anul viitor, iar miniştrii pentru Afaceri Europene se întâlnesc luni la Bruxelles pentru discuta problema.

Surse diplomatice au anunţat că Germania - cel mai mare contributor net la bugetul UE - va prezenta propunerea la reuniunea de luni.

De asemenea, miniştrii pentru Afaceri Europene vor discuta la Bruxelles cum pot condiţiona finanţarea europeană de respectarea valorilor blocului comunitar, inclusiv statul de drept, un plan care ar putea duce la o confruntare între ţările liberale din Europa Occidentală şi fostele state comuniste Polonia şi Ungaria din Est.

Varşovia şi Budapesta - unii dintre cei mai importanţi beneficiari de fonduri europene - sunt acuzate de ţările UE mai bogate că subminează democraţia.

Preşedinţia finlandeză a Consiliului UE speră că liderii statelor din UE vor putea ajunge la reuniunea din octombrie la un proiect de buget pentru perioada 2021 - 2027.

Dar alte ţări cred că va dura mai mult, pe fondul problemelor legate de Brexit şi al modului în care statele vor trebui să-şi majoreze contribuţia la bugetul UE pentru a compensa pierderea finanţării britanice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel