Data publicării:

Germania se BLINDEAZĂ cu 38 de noi avioane de luptă

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Germania va achiziționa 38 de noi avioane de luptă Eurofighter de la Airbus.

Deputații din Bundestag, camera inferioară a Parlamentului german, și-a dat joi acordul pentru această achiziție, a cărei livrare este prevăzută să aibă loc între 2025 și 2030, acordându-i o alocare de aproape 5,5 miliarde de euro.

Aceste 38 de aparate se numără printre cele prevăzute într-un plan mai amplu” prezentat în aprilie de guvern, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării german, conform Agerpres.

Un plan global pentru reîntărirea flotei

 

La momentul respectiv, ministrul german al apărării Annegret Kramp-Karrenbauer a anunțat un plan global pentru forțele aeriene germane vizând achiziționarea a 93 de avioane europene Eurofighter și a 45 de avioane F-18 americane pentru reînnoirea flotei sale de Tornado.

Această dorință a lui Kramp-Karrenbauer nu se va putea însă realiza integral înainte de „legislatura următoare”, respectiv cel mai devreme la finalul lui 2021, a precizat un purtător de cuvânt al ministerului său.

Această primă comandă confirmată de 38 de avioane Eurofighter, cunoscută și sub numele de proiectul Quadriga, vizează livrarea a 30 de aparate monoloc și a opt cu două locuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel