Pe lângă "feminin" sau "masculin" va putea fi înscrisă şi menţiunea "divers" în cazul persoanelor în cauză, potrivit acestui proiect de lege care trebuie aprobat de parlament.
"Nimeni nu trebuie să fie discriminat din cauza identităţii sale sexuale", a declarat ministrul justiţiei social-democrat Katarina Barley (SPD), apreciind că această modernizare a stării civile ar fi trebuit să aibă loc de mult timp.
Guvernul de mare coaliţie între conservatorii Angelei Merkel şi social-democraţi aplică astfel o decizie a Curţii constituţionale din 2017.
Cea mai înaltă instanţă din Germania le-a dat deputaţilor termen până la "sfâşitul lui 2018" pentru a vota legalizarea unui "al treilea sex".
Olanda și Austria vor urma exemplul
Până în prezent, era posibil în Germania din mai 2013 să nu se completeze locul legat de sex, cei interesaţi putând apoi, în cursul vieţii lor, fie să aleagă unul dintre cele două sexe, fie să păstreze secţiunea necompletată.
Alte ţări din Europa s-au angajat şi ele pe calea recunoaşterii unui al treilea gen, precum Olanda sau Austria.
În Franţa, orice individ trebuie să aibă completată menţiunea privind sexul în termen de cinci zile de la naştere. Curtea de casaţie a respins anul trecut recunoaşterea unui "sex neutru", respingând cerea unei persoane născute şi fără penis, şi fără vagin.
Potrivit statisticilor ONU, între 0,05% şi 1,7% din populaţia mondială este intersexuală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații