Data publicării:

Ger în mare parte din țară / Elena Mateescu (ANM), prognoza meteo actualizată până la finalul săptămânii

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Vremea
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Elena Mateescu, directorul general al ANM, a spus cum va fi vremea în următoarele zile.

Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, a spus, într-o intervenție telefonică la Antena 3 CNN, cum va fi vremea în următoarele zile.

„Este o perioadă mai rece decât în mod obișnuit. În această dimineață, alertele meteorologice au fost actualizate și informarea meteorologică rămâne în vigoare până joi la ora 10. Ne așteptăm ca în această noapte, în nordul, centrul și estul țării, minimele termice să coboare până la valori de -21 de grade Celsius, în special în estul Transilvaniei.

În noaptea de miercuri spre joi, îndeosebi în zonele estice și centrale vom consemna până la -16 grade Celsius. De asemenea, până în această seară la ora 23 mai rămân sub incidența avertizării meteorologice de cod galben sudul Moldovei, Dobrogea și estul Munteniei, Rafalele de vânt vor depăși 55-70 de kilometri pe oră și vor fi perioade în care intensificările de vânt vor fi asociate cu ninsori slabe.

Episodul va dura până la sfârșitul acestei săptămâni. Chiar dacă joi vom constata o ușoară creștere pe parcursul zilei, cu maxime pozitive de până la 5-6 grade, vineri și sâmbătă, din păcate, vremea se va răci din nou, devenind geroasă noaptea și dimineața. Vor fi minime spre -14 grade Celsius, cu valori în Moldova și estul Transilvaniei de până la -19 grade Celsius.

Precipitațiile se diminuează, dar rămâne de interes vremea geroasă noaptea și dimineața, în special până la sfârșitul acestei săptămâni“, a spus, la DC News, Elena Mateescu.

CITEȘTE ȘI        -      Ger în mai multe zone din țară. ANM: Minime termice de până la -21 grade Celsius

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel