Decizia vine ca urmare a ostilităţii crescânde cu care se confruntă de peste un an, relatează AFP. Activităţile sale vor fi relocate de la Budapesta la Berlin. 'Încă mai sunt câţiva colegi la birou, dar vom închide totul pe 31 august', a declarat Daniel Makonnen, purtătorul de cuvânt al OSF.
'Biroul din Berlin se va ocupa de Ungaria', a mai spus el. Directoarea sa, Katalin Koncz E., a acordat un ultim interviu joi săptămânalului '168ora': 'Mă simt rău, trebuie să pun capăt unei activităţi de 25 de ani şi să privesc cum o instituţie, căreia i-am dedicat viaţa, devine un deşert, toată lumea îşi împachetează lucrurile şi colegii mei pleacă', a spus ea. Ea a afirmat că doreşte să rămână la Budapesta.
'Ceea ce mă consolează este să ştiu că un birou fantastic şi condiţii excelente îi aşteaptă pe prietenii mei la Berlin, care îşi vor putea continua munca cu un nou elan', a adăugat ea.
Val de imigraţie
Anunţul plecării a fost făcut în luna mai, la scurt timp după alegerile legislative din 8 aprilie, în care premierul ungar Viktor Orban a fost reales pentru al treilea mandat consecutiv. Orban îl acuză pe Soros că a pus la cale un val de imigraţie în direcţia Uniunii Europene cu ajutorul organizaţiilor sale neguvernamentale pe care le finanţează.
La 20 iunie, parlamentul ungar a adoptat un pachet de legi numit 'Stop Soros', care face posibilă incriminarea ajutorului acordat de ONG-uri solicitanţilor de azil, o inţiativă controversată a guvernului Viktor Orban, sfidând astfel Uniunea Europeană şi grupurile pentru apărarea drepturilor omului. Noua lege prevede o pedeapsă de până la un an de închisoare pentru orice individ care acordă ajutor unei persoane care intră ilegal în Ungaria dintr-o ţară din afara spaţiului Schengen, dacă viaţa persoanei în cauză nu este în pericol imediat.
Vezi și: Ex-consilierul lui Trump, #mișcare în Europa, ca Soros: Au început recrutările
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui