Data publicării:
George Simion, cinci întrebări pentru Ghinea: "Dacă răspundeţi, noi nu votăm"
George Simion (AUR) i-a adresat cinci întrebări lui Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, la moțiunea simplă depusă de PSD împotriva acestuia.
"Domnule Ghinea, concret, am cinci întrebări din PNRR-ul pe care nu l-aţi prezentat în Parlament, dar l-aţi trimis la Comisia Europeană pentru că ce aţi trimis la Comisia Europeană avea 1350 de pagini şi, aici, ne-aţi prezentat 144 de pagini.
Cinci întrebări şi, dacă ne răspundeţi la asta, noi nu votăm această moțiune simplă.
1. Vi se pare normal să dăm, prin PNRR, sute de milioane de euro pe site-uri, nu pe digitalizare? Un milion de euro pe un site care promovează schimbările climatice, progresul pe care îl facem în fiecare instituţie? 2.500.000 de euro rutele de bicicletă pe care le facem prin PNRR.
2. De ce noi plătim 200 de miloane de euro pentru programul de cărţi de identitate digitală şi Franţa plăteşte 72 de milioane de euro pentru un număr mai mare de utilizatori. La fel, kilometrul de şosea, în România, costă mai mult decât în alte ţări. Aşa semnalizează Comisia Europeana.
3. Vi se pare normal să dăm 133.000 de euro pentru training, de persoană?
4. Vi se pare normal să dăm 600.000 de euro pentru un raport privind salarizarea?
5. Vi se pare normal să dăm 170.000 de euro pentru un proiect de cercetare 100 de firme?
Cu banii aceştia ne împrumutăm noi toţi, ca ţară. Vorbiţi de risipă, vorbiţi de furt. Sunt cinci intrebări la care am vrea să auzim un răspuns din partea dumnaviastră pentru că nu este fake news. Noi nu am zis că a fost respins PNRR-ul. Noi am zis un lucru simplu. Comisia Europeană vi l-a trimis înapoi cu observaţii pertinente. Răspundeţi pe textul Comisiei Europene, nu pe textul PSD, nu pe textul AUR", a spus George Simion.
Marcel Ciolacu anunța, săptămâna trecută, moțiunea simplă împotriva lui Cristian Ghinea
"Comisia Europeană a pulverizat PNRR!”, a zis Marcel Ciolacu, președintele PSD. "Am spus de la început că acești bani au destinație către consultanțele politice ale lor. (...) Comisia spune cum puteți să cheltuiți 133.000 de euro pe trainingul unui singur om. Cred că le-a sărit pixul din mână când au citit aceste grozăvii! Unde este România educată a lui Iohannis?! Este făcută praf! (...) O rușine!”, a spus Marcel Ciolacu.
"Am depus moțiunea simplă și va fi luni, în dezbatere, în Parlament", a adăugat Marcel Ciolacu, joi seară, la Antena 3, în cadrul emisiunii lui Radu Tudor. "Nu știm costurile între zonele de dezvoltare ale României nici acum! Nu le-au trecut în anexe. Veți vedea cu câte dezvăluiri vom veni la moțiunea simplă”, a continuat Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News