George Maior recunoaște ce a spus Elena Udrea. "Am avut o discuție, la sediul SRI"
Fostul director al SRI George Maior a recunoscut că a vorbit cu Elena Udrea înainte să apară fotografiile în care apare alături de Alina Bica și Ana Maria Topoliceanu la Paris.
Întrebat "Cine a facut fotografiile în care la Paris apar Elena Udrea, Ana-Maria Topoliceanu și Alina Bica?", George Maior, fost director al SRI, a răspuns: "Nu SRI, asta m-a interesat, și e detaliat în raport".
Fostul director al Serviciului Român de Informații a precizat, întrebat dacă e adevărat că a avertizat-o pe Elena Udrea cu privire la apariția fotografiilor de la Paris, că "Da, am avut o discuție cu domnia sa și aceste lucruri au fost clarificate".
George Maior a subliniat că "Nu era vorba de avertizare. Era vorba de faptul că în contextul unei campanii prezidențiale, ea era candidat prezidențial, cred că e câteodată importantă comunicarea pe asemenea lucruri. Am avut o discuție, la sediul SRI. Pot să discut cu oricine și e normal să fac acest lucru în calitate de director dacă eu consider că există un interes al serviciului".
Întrebat care era interesul serviciului, fostul director al SRI a răspuns: "Nu aș vrea să comentez mai mult. Dar întotdeauna există un interes al serviciului".
Când jurnalistul de la postul de televiziune PRO TV i-a spus că așteaptă desecretizarea, Maior a replicat: "Întotdeauna așteptăm ceva".
Afirmațiile au fost făcute în cadrul emisiunii "După 20 de ani", duminică, la postul de televiziune PRO TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News