George Maior nu se prezintă din motive medicale la audierile de la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie
Fostul director SRI George Maior a transmis, prin Ministerul Afacerilor Externe, Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) că nu se va putea prezenta la audierea de joi, 23 mai, din motive care ţin de sănătatea sa, potrivit romaniatv.net.
Fostul director SRI George Maior, actualmente ambasadorul României la Washington, a transmis, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) că nu se va putea prezenta la audierea de joi, 23 mai, din motive care ţin de sănătate, susţin surse citate de Mediafax.
El a fost citat de către procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) pentru joi, 23 mai, în dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, în care Laura Codruţa Kovesi are calitatea de inculpat.
Coldea şi Oprea, audiaţi
În acest dosar, au fost audiaţi deja fostul ministru de Interne Gabriel Oprea şi fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea, ambii în calitate de martor.
Florian Coldea a declarat, după aproape 4 ore de audieri, că nu a luat la cunoştinţă de nicio împrejurare în care Kovesi să fi comis vreo infracţiune şi că poate ar trebui investigaţi cei care nu au făcut nimic pentru aducerea în ţară a lui Nicolae Popa, din Indonezia, în 2011. "Sper din tot sufletul că ar fi important să discutăm şi consider că era important să discutăm despre toţi cei care nu s-au implicat în aducerea lui Popa în ţara noastră, toţi cei care, după mai bine de 10 ani, nu au contribuit decisiv, aşa cum a făcut-o Serviciul Român de Informaţii, pentru a contribui, prin posibilităţile pe care le are, la efectuarea unui act de justiţie pentru cele peste 155.000 de persoane care au fost păgubite cu mai mult de 300 de milioane de RON", a declarat Coldea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News