Data publicării:

Geoană a vorbit cu Nuland despre ruperea USL, Ucraina și R. Moldova

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Înaltul reprezentant al Guvernului pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică, Mircea Geoană, a avut, vineri, o convorbire telefonică cu Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat al SUA pentru Europa și Eurasia, despre evoluțiile politice din România, evenimentele din Ucraina și parcursul european al Republicii Moldova.

Victoria Nuland a vizitat România la începutul lunii ianuarie, pentru a discuta despre "întărirea statului de drept".

Geoană, fost ambasador al României la Washington, i-a spus Victoriei Nuland că noul Executiv, creat ca urmare a ieșirii PNL de la Guvernare, "va asigura mai multă coerență acțiunilor guvernului".

"Am prezentat recentele evoluţii politice din România şi i-am transmis faptul că schimbarea de majoritate va asigura mai multă coerenţă acţiunilor guvernului. Principalele priorităţi ale guvernării rămân neschimbate în politica economică, externă şi de securitate ale României. În cadrul discuţiei, a fost subliniat şi rolul bunei guvernări, a transparenţei şi a unui mediu de afaceri stabil şi predictibil pentru susţinerea relansării economice şi a atractivităţii României pentru investiţii şi dezvoltare, în condiţii de stabilitate politică şi macroeconomică", a afirmat Geoană, conform unui comunicat de presă.

Un alt subiect atins de conversația Geoană - Nuland este cel al situației din Ucraina, evocându-se modalități prin care statele din Estul Europei pot ajuta Kievul politic și economic.

"Integritatea teritorială, stabilitatea politică şi financiară a Ucrainei reprezintă priorităţi de prim ordin pentru SUA şi UE. Ca vecin al Ucrainei, România va susţine activ toate iniţiativele menite să asigure stabilitatea regională şi traseul european al Ucrainei, Republicii Moldova şi al Georgiei. Au fost evocate şi modalităţile prin care comunitatea internaţională, inclusiv statele din regiune, pot asigura sprijin economic şi politic pentru Ucraina şi Republica Moldova în acest moment critic", a mai spus diplomatul român, conform aceluiași comunicat de presă.

Mircea Geoană și Victoria Nuland au vorbit și despre Republica Moldova, fiind menționate în acest context vizita pe care premierul Ponta o va face săptămâna viitoare la Chișinău, și deplasarea prim-ministrului Iurie Leancă la Washington.

"Vizita premierului Ponta la Chişinău şi a premierului Leancă la Washington, de săptămâna viitoare, au fost de asemenea evocate, ca elemente ale interesului SUA şi al României pentru sprijinirea activă a Republicii Moldova, în contextul crizei ucrainiene şi a semnării de către R. Moldova a Acordului de Asociere cu UE din august 2014", a mai declarat Mircea Geoană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel